Romgaz, îngenuncheată de Petrom pe piața gazelor. Deși scoate mai mult gaz, reuşeşte să vândă mai puțin

În ciuda scăderii mari a producției, Romgaz continuă să fie primul producător de gaze al țării, înaintea Petrom. Însă, vânzările de gaze pe piață ale companiei de stat au scăzut puternic, iar cele ale companiei controlate de OMV s-au dus la cer. Așadar, Petrom a ajuns, în prima jumătate a anului, să vândă pe piața românească mai multe gaze decât Romgaz, apelând inclusiv la importuri.
Mihai Nicuţ - mie, 29 iul. 2020, 10:17
Romgaz, îngenuncheată de Petrom pe piața gazelor. Deși scoate mai mult gaz, reuşeşte să vândă mai puțin

Romgaz este cel mai mare producător de gaze al țării, și este controlat de statul român. În prima jumătate a acestui an, compania a întregistrat o scădere a producției, destul de severă, de 16,8%, de la 2,7 miliarde de metri cubi, la 2,24 miliarde de metri cubi, potrivit primelor date operaționale aferente semestrului unu 2020.

Nu știm cât din scădere se datorează declinului natural al producției și cât închiderii deliberate a unor sonde, generată de scăderea accentuată a prețurilor la gaze, care fac neeconomice unele câmpuri – oficialii Romgaz au admis în trecut că este posibil să închidă unele, pe motiv că “nu poți să vinzi chiar la orice preț”.

Însă, chiar și așa, după primul semestru al acestui an, Romgaz a rămas primul producător de gaze al țării, în condițiile în care Petrom, celălalt mare producător, controlat de compania austriacă OMV, a raportat o producție de gaze de 2,16 miliarde de metri cubi, în scădere cu 4% față de primul semestru al anului trecut. Oficialii Petrom spun de fiecare dată că este vorba despre un declin natural (zăcămintele sunt mature), și că ținta este de menținere a acestui declin anual, pentru toată producția de hidrocarburi, de 5% pe an.

Însă, chiar și în aceste condiții, Petrom și-a sporit dramatic vânzările de gaze pe piața internă, în condițiile în care Romgaz nu a reușit să le mențină, ba chiar și le-a redus substanțial. Astfel, Petrom, deși produce mai puțin gaz decât Romgaz, a ajuns să vândă consumatorilor din România mai multe gaze decât vinde Romgaz.

Iată cifrele. În primul semestru al anului, Petrom și-a crescut vânzările către terți cu 47% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 27,8 TWh. Romgaz a raportat, tot pentru primul semestru, vânzări de gaze (e adevărat, din producție internă, așteptăm rezultatele finale și pentru gaz de import livrat pe piață, dar în primul trimestru cantitatea a fost zero) de 2,2 miliarde de metri cubi, adică 23,2 TWh.

Explicația: Petrom vinde și gaze din import, beneficiind și de conjunctura bună de piață, pentru a satisface cererea clienților din țară și, de ce nu, pentru a-și crește cota de piață, inclusiv în defavoarea Romgaz. “Estimăm că vom vinde 50 TWh de gaze, 40 TWh din producția noastră, restul din alte surse, inclusiv import. Am crescut lichiditatea pieței de gaze din România și am reușit să ne menținem clienții”, a declarant Franck Neel, director pe partea Downstream Gas la Petrom.

Oficialii Petrom au arătat că cererea de gaze a crescut cu 1% în al doilea trimestru al acestui an. Ei nu au spus cu cât au vândut gazele pe piață, afirmând ca de obicei că aceasta este o informație confidențială (“vindem gazele la prețul pieței”). Însă din datele prezentate de ei, a reieșit că importul a fost o oportunitate: prețul mediu la hub-ul din Austria a fost de 8,7 euro/MWh, în timp ce pe piața româenască acesta a fost de 11,7 euro.

 

Te-ar mai putea interesa și
Încă o schimbare în factura de energie electrică. Ce vor găsi clienții
Încă o schimbare în factura de energie electrică. Ce vor găsi clienții
Furnizorii de energie au fost obligați, din nou pe ultima sută de metri, să opereze o nouă modificare în facturile de energie electrică. Vor putea să o facă la timp fără să afecteze......
Clasamentul final al celor mai profitabile 25 de companii în 2024. Firmele din top au plătit taxe de peste un miliard de euro pe profitul lor
Clasamentul final al celor mai profitabile 25 de companii în 2024. Firmele din top au plătit taxe de peste un miliard de ...
Cele mai profitabile 25 de companii din 2024 au generat taxe pe profit de peste un miliard de euro. Singurii antreprenori ...
Încă o fabrică din București se transformă în apartamente, proiect de 140 mil. euro
Încă o fabrică din București se transformă în apartamente, proiect de 140 mil. euro
Încă o fabrică din București se transformă în complex de apartamente în sectorul 2. Dezvoltatorul PRIMA Development ...
Transelectrica confirmă incidentele în rețeaua electrică ca urmare a vremii severe: Linia de 220 kV Reșița-Timișoara a fost semnificativ afectată, mai mulți stâlpi sunt avariați.
Transelectrica confirmă incidentele în rețeaua electrică ca urmare a vremii severe: Linia de 220 kV Reșița-Timișoara ...
Transelectrica a informat piața despre incidentele care au apărut în zona de sud-vest a țării, ca urmare a vremii severe, ...