Romgaz – profitul net a scăzut cu 18% la şase luni. În al doilea trimestru, în plină pandemie, aproape că s-a înjumătăţit

Profitul net al Romgaz a scăzut cu 17,9% (175 de milioane de lei) în primul semestru din 2020 faţă de S1 din 2019. Scăderea în trimestrul al doilea din acest an a fost de 47,3%, faţă de T2 din 2019.
Economica.net - vin, 14 aug. 2020, 06:05
Romgaz - profitul net a scăzut cu 18% la şase luni. În al doilea trimestru, în plină pandemie, aproape că s-a înjumătăţit

Cifra de afaceri a fost de 2,193 miliarde de lei, mai mică cu 23,7%.

„Cifra de afaceri consolidată s-a diminuat cu 23,7% (681,4 milioane de lei) faţă de semestrul I 2019, ca urmare a scăderii veniturilor din vânzarea gazelor naturale (-28,75%; -736,6 milioane de lei); din punct de vedere cantitativ, în semestrul I 2020 livrările sunt cu 19,3% mai mici. Veniturile din energie electrică au crescut cu 15%, iar cele din înmagazinare cu 46% la nivel consolidat. Atragem atenţia că veniturile consolidate din înmagazinare includ veniturile din servicii facturate de Romgaz pentru gazele extrase din depozite vândute în perioada analizată, nu doar veniturile facturate de Depogaz clienţilor proprii, alţii decât Romgaz; veniturile neconsolidate din înmagazinare (cifra de afaceri realizată de Depogaz inclusiv cu Romgaz) au crescut cu 16,1%”, arată reprezentanţii companiei.

Veniturile au scăzut cu 23,3%, până la 2,233 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile au fost reduse cu 26,8%, ajungând la 1,290 miliarde de lei.

„Cheltuielile au scăzut cu 26,8% (-472 milioane de lei) ca urmare a diminuării cheltuielilor cu redevenţa (-98,95 milioane de lei), impozitului pe veniturile suplimentare (-166,83 milioane de lei), costului gazelor achiziţionate din import în vederea revânzării (-74,4 milioane de lei) şi cheltuielilor cu amortizarea şi deprecierea activelor imobilizate (-94,3 milioane de lei)”, se arată în raport.

Consumul de gaze naturale la nivel naţional în primele 6 luni ale anului 2020 estimăm că a înregistrat o uşoară creştere faţă de perioada similară a anului anterior (aprox.1,7%), în timp ce livrările Romgaz au scăzut cu 16% ca urmare a consumului mare de gaze din import. Astfel, cota de piaţă a Romgaz pe piaţa livrărilor de gaze din România este de 36,6%, cu 7,8% mai mică decât cota deţinută în perioada similară a anului trecut (44,4%), au declarat reprezentanţii companiei.

Producţia de gaze naturale a fost de 2.245,7 mil.mc, cu 454,3 mil.mc mai mică decât producţia realizată în perioada similară a anului anterior (-16,8%) şi cu 415,1 mil.mc mai mică decât cea programată (-15,6%).

Producţia de energie electrică a Romgaz a fost de 295,23 GWh, fiind mai mare cu 123,57 GWh decât cea realizată în perioada similară a anului 2019 (+71,9%). Cu această producţie Romgaz deţinând o cotă de piaţă de 1,07%.

Veniturile totale sunt mai mici cu 679,1 milioane lei, înregistrând o diminuare de 23,3% în timp ce cheltuielile totale au înregistrat o reducere de 26,8%.

Profitul net obţinut este cu 175,1 milioane lei mai mic decât cel înregistrat în perioada anterioară din cauzele menţionate mai sus (-17,9).

Marjele principalilor indicatori de rentabilitate la Semestrul 1 2020: profitul net (36,51%), EBIT (41,96%) şi EBITDA (54,32%), confirmă profitabilitatea ridicată a activităţii Grupului Romgaz, fiind în creștere faţă de Semestrul 1 2019. Față de trimestrul al doilea al anului precedent, însă, se observă o scădere, rezultatele trimestrului al doilea al anului2020 fiind afectate de pandemia Covid 19.

 

Te-ar mai putea interesa și
Premieră FIDELIS VII: titluri de stat pe 10 ani denominate în euro, cu dobânzi de până la 6,5%. La lei, randamentele sunt între 7,2% și 7,9%
Premieră FIDELIS VII: titluri de stat pe 10 ani denominate în euro, cu dobânzi de până la 6,5%. La lei, randamentele ...
A șaptea ediție a programului de titluri de stat FIDELIS va conține titluri de stat în lei, cu scadențe de 2 ani și 4 ani și 6 ani, cu dobânzi anuale de 7,20%, 7,65% și, respectiv, 7,90%,......
Trump, după  atacul rusesc care a ucis 27 de ucrainieni, spune că atacurile Rusiei sunt dezgustătoare. Rusia mai are opt zile pentru a încheia un acord de pace
Trump, după atacul rusesc care a ucis 27 de ucrainieni, spune că atacurile Rusiei sunt dezgustătoare. Rusia mai are opt ...
Președintele american Donald Trump a declarat joi că ultimele atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei sunt „dezgustătoare” ...
Profitul BCR a crescut cu 12% în primele şase luni din 2025, până la 1,314 miliarde de lei
Profitul BCR a crescut cu 12% în primele şase luni din 2025, până la 1,314 miliarde de lei
BCR a realizat un profit net de 1.473 milioane de lei (294 milioane de euro) în S1 2025, în creștere cu 12,0% față de ...
Apple, venituri de 94.4 miliarde de dolari în T2, peste așteptările analiștilor
Apple, venituri de 94.4 miliarde de dolari în T2, peste așteptările analiștilor
Apple a avut un al doilea trimestru excelent, cu venituri de 94,04 miliarde de dolari, peste aşteptările analiştilor, ...