Romgaz renunţă la implicarea în viitorul terminal de LNG de la Alexandropoulis, Grecia
Iată comunicatul companiei, remis Bursei de Valori Bucureşti
„In temeiul prevederilor art. 234 alin. 1 din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, S.N.G.N. Romgaz S.A. informeaza actionarii si investitorii asupra faptului ca, in data de 19.03.2020, Consiliul de Administratie a hotarat ca, in contextul economic actual, nu considera oportuna achizitia a 20% din compania GASTRADE S.A.
Amintim faptul ca, prin Hotararea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor nr.7/26.09.2019, s-a aprobat, de principiu, achizitionarea, de catre S.N.G.N. ROMGAZ S.A., a 20% din actiunile emise de compania GASTRADE S.A”.
Gastrade, parte a grupului energetic elen Copelouzos, dezvoltă proiectul terminalului LNG de lângă oraşul grecesc Alexandroupolis, unul dintre viitoarele puncte de intrarea a gazelor lichefiate în Europa de Sud Est.
Capacitatea anuală estimată a terminalului este de 6,1 miliarde metri cubi. El ar urma să furnizeze LNG către sud-estul Europei prin gazoductul IGB care va lega Grecia de Bulgaria.
Gazoductul ar urma să devină operaţional până la finalul anului, potrivit planurilor iniţiale