Romgaz se aşteaptă să fie executată de ANAF pentru neplata unor dividende către stat

Romgaz estimează că va fi executată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru neplata unor dividende către stat, conform OUG 114/2018, deşi a contestat în instanţă raportul ANAF, se arată în raportul privind rezultatele financiare ale producătorului de gaze, remis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - vin, 13 nov. 2020, 08:31
Romgaz se aşteaptă să fie executată de ANAF pentru neplata unor dividende către stat

Grupul Romgaz a înregistrat un provizion de 26,1 milioane de lei în urma inspecţiei economico-financiare efectuate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) privind respectarea prevederilor OUG nr. 114/2018, respectiv art. 43 în legătură cu distribuirea sub formă de dividende a 35% din rezervele existente la 31 decembrie 2018.

„ANAF consideră că dividendele acordate statului român ca acţionar majoritar ar fi trebuit să fie mai mari cu 24,3 milioane lei; la această sumă se adaugă penalităţi pentru plata cu întârziere a acestor dividende. Societatea a contestat în instanţă raportul emis de ANAF, însă estimează că ANAF va executa societatea pentru această sumă înainte de finalizarea litigiului”, explică reprezentanţii companiei energetice.

Producătorul de gaze Romgaz a obţinut, în primele nouă luni ale anului, un profit net de 941,9 milioane de lei, în scădere cu 20,52% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Cifra de afaceri a fost de 2,918 miliarde de lei, mai redusă cu 23,01%.

Producţia de gaze naturale a fost de 3,197 miliarde de metri cubi, fiind cu 19,0% sub cea înregistrată în primele nouă luni din 2019.

Consumul de gaze naturale estimat la nivel naţional pentru perioada de raportare a fost de 87,5 TWh, cu aproximativ 3% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din 2019.

Cantitatea de energie electrică produsă în primele nouă luni de Romgaz a fost de 617,87 GWh, cu 111,5% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...