Romgaz continuă spectacolul la Bursă: vânzări mari la preţuri în scădere. Cât de mult vor coborî cotaţiile?

13 11. 2013
bursa_cu_mainele_in_cap_46430700_31244000

Acţiunile Romgaz (SNG) scădeau cu mai mult de 1,1%, până la 34,1 de lei / titlu, puţin înainte de amiază. 

„Atâta vreme cât câştigul din diferenţa de preţuri este peste dobânda bancară, vânzătorii ar putea continua să vândă. În general, un câştig brut de 10% faţă de preţul la care s-au alocat acţiunile este satisfăcător”, apreciază Marcel Murgoci, directorul de investiţii al firmei de brokeraj Estinvest.

Investitorilor care au beneficiat de discount-uri (pentru subscrierile de cel mult 10.000 de acţiuni) li s-au alocat titlurile la 28,5 lei şi, respectiv, la 29,1 lei, în funcţie de ziua subscrierii.

Pentru restul lumii preţul final al ofertei a fost de 30 de lei / acţiune SNG.

Astfel, la 31,5 de lei  acţiune SNG, investitorii care au luat titlurile cel mai ifetin ar câştiga  2,52 de lei / acţiune net de impozit dar nu şi de comisioane. Pentru a avea un câştig brut de 10%, ceilalţi ar trebui să vândă la 32,01 de lei, respectiv la 33 de lei pe acţiune.

Este însă „puţin probabil ca preţurile să se apropie prea mult de preţul ofertei (30 de lei). Cel puţin nu în luna care urmează. Pe de o parte pentru că este prea mare cererea şi, apoi, intermediarii pot interveni în piaţă“, a  mai spus brokerul citat.

Peste 220 de milioane de lei ar putea fi puse la bătaie în piaţă pentru stabilizarea preţului, potrivit contractului dintre stat şi managerii ofertei, Goldman Sachs, Erste Bank, BCR şi Raiffeisen Capital & Investment.