Romgaz vizează capacități energetice de până la 2.000 MW și dublarea cifrei de afaceri în șapte ani
“Strategia Romgaz prevede instalarea a 1500-2000 de MW de energie în ceea ce se numeşte gas-to power. Este f imp să asigurăm resursa de gaze pentru asta, precum şi pentru consumatorii casnici şi industriali din România. Astfel că orice multiplicare a surselor şi a cantităţilor care vin în România este benefică inclusiv pt Romgaz.
Din scenariile pe care le-am făcut, se poate ajunge ca, în următorii 7 ani, Romgaz să-şi dubleze chiar cifra de afaceri, ceea ce este nevoie de mult mai mult gaz decât putem extrage în acest moment”, a declarat directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru, la Romanian International Gas Conference (RIGC), eveniment online organizat de Energy Policy Group.
“De asemenea, ne dorim şi o investiţie in metanol şi în parcuri eoliene şi fotovoltaice, tocmai pentru a creşte securitatea energetică a ţării. Privim foarte atent către deschiderea de noi oportunităţi onshore şi offshore de extracţie a gazelor pentru următorii ani. Suntem, zic eu, agresivi în sensul pozitiv în acest moment, pentru că suntem foarte conştinenţi că pentru România, pentru Romgaz şi pentru toată lumea, în general, gazul reprezintă viitorul cărbune, astfel că trebuie să fim capabili să speculăm cât mai mult această perioadă de tranziţie, în care gazul este folosit ca şi combustibil din toate punctele de vedere”, a mai spus Volintiru.
Romgaz este unul dintre cei doi mari producători de gaze din România, controlat de statul român.