Romii din Sibiu sunt plini de aur şi vor ajutor social
Salbe, inele, cercei, bănuţi de aur. Romii din Sibiu le au pe toate, dar nu îi ajută cu nimic, spun ei, pentru că nu le pot vinde. Ajutorul sociale de la stat i-ar scoate din sărăcie.
Regele romilor, Florin Cioabă, susţine că noile reglementări sunt abuzive. „Dacă au o sălbuţă de aur înseamnă că sunt bogaţi. Este o eroare foarte mare . Trebuie să fii lipit pământului, să fii în pielea goală ca să-şi acorde statul român ajutor ?”, a declarat Florin Cioabă.
Potrivit noilor norme stabilite de Ministerul Muncii, românii care deţin obiecte de artă, blănuri şi metale preţioase de peste 100 de grame nu mai pot primi ajutoare sociale. Reglementările sunt valabile pentru cei care încasează venitul minim garantat, indemnizaţia de creştere a copilului şi alocaţia de susţinere a familiei.