Romkatel va extinde reţeaua de emiţătoare radio FM a SNR pentru 2,9 milioane de euro

Economica.net
10 12. 2013

La licitaţie s-a mai înscris şi Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii.

Prin anunţul de atribuire, publicat în luna iunie, contractul a fost estimat la 3,4 milioane de euro (TVA inclusă).

Câştigătorul licitaţiei va furniza 16 emiţătoare FM şi echipamentele anexe.

Contractul de atribuire a fost semnat la finele lunii octombrie, potrivit datelor publicate pe www.e-licitatie.ro.

Înfiinţată în anul 1991, prin reorganizarea şi divizarea Rom Post Telecom, SNR este principalul furnizor de servicii de radiocomunicaţii din România.

Sub brandul Radiocom, compania asigură suport de transmisii pentru telefonia publică, reţelele de telefonie mobilă, transfer de date şi Internet.

Romkatel şi-a început activitatea în 1994 ca reprezentant unic al producătorului german de antene Kathrein Werke KG pentru România şi Europa de Est.

Societatea este controlatã de Kathrein Beteilignus GmbH (Germania) – 60%, Gheorghe Mihail Cârciog – 20%, Tiberiu Csaki – 12%, Ioana Cârciog – 5% şi Dan Mihai Călin Tomin – 3%.