Rompetrol a câștigat în instanță împotriva Protecției Consumatorilor. Compania fusese amendată că a crescut prețurile la carburanți anul trecut și a contestat decizia
Decizia instanței a fost publicată de Ziarul de Iași, care face și un scurt istoric al cazului. Astfel, în martie anul trecut, un inspector de CRPC a constatat că la benzinăria respectivă au fost operate creșteri succesive de preț pe care le-a considerat nejustificate, în contextul în care compania nu ar fi cumpărat carburanții vânduți în stație la un preț mai mare.
„Majorarea repetată a preţului în cazul stocurilor existente a urmărit să inducă în eroare consumatorii cu privire la evoluţia preţurilor carburanţilor, provocând o creştere artificială a cererii care să motiveze noi creşteri de preţuri. Consumatorii au fost induşi în eroare, operatorul economic utilizând o practică comercială incorectă, respectiv specula, care este definită ca vânzarea cu suprapreţ, respectiv exploatare, de înşelare a cuiva, profitând de anumite împrejurări”, au apreciat inspectorii, potrivit Ziarului de Iași.
Inspectorii l-au luat la rost pe operatorul stației, care nu a știut să dea explicații, și au sancționat compania.
Rompetrol Downstream a contestat însă în instanță procesul verbal întorcmit de inspecorii ANPC pe motiv că ei nu știu cum se formează prețurile carburanților și, în final, au câștigat la Judecătorie. Potrivit Ziarului de Iași, „instanţa reţine că nu există o prevedere care să îngrădească libertatea comercianţilor de a stabili preţurile potrivit politicilor proprii. Astfel, reţinerea de către agentul constatator că schimbarea preţului nu se justifică în raport de preţul de livrare către staţie este neîntemeiată, întrucât legea nu impune ca preţul să fie stabilit exclusiv în raport de preţul de intrare a mărfii”.
Instanța a acceptat argumentul companiei petroliere prin care aceasta a explicat că prețurile se formează ca urmare a evoluțiilor cotațiilor internaționale la carburanți, constatând și că majorări similare de preț fuseseră aplicate şi de concurenţii de pe piaţa distribuitorilor de combustibil. Ca atare, prrocesul-verbal întocmit de inspectorii CRPC a fost anulat, dar instituția poate ataca decizia la instanța superioară.
Ce s-a întâmplat atunci pe toată piața
O benzinărie din Bihor care se alimenta cu carburanți dintr-un depozit al MOL a crescut în doar o zi prețurile cu peste doi lei pe litru, astfel că motorina ajunsese, acolo, la peste 11 lei litrul Vestea s-a răspândit rapid, și de teama unor alte scumpiri (inclusiv din cauza contextului complicat – tocmai începuse războiul din Ucraina, crescuse prețul petrolului, în Ungaria era în vigoare un plafon de preț la carburanți care a condus la penurie pe piața locală, etc) șoferii au dat buzna la pompele din toată țara și au făcut cozi umplând cu carburanți tot ce aveau, inclusiv recipiente de plastic neomologate. Evident, prețurile nu au explodat, ci au crescut cu circa 20 de bani pe litru, la benzinăriile marilor lanțuri – doar MOL a scumpit mai mult, însă a coborât prețurile după doar o zi. Ba chiar unii benzinari mici care scumpiseră mai mult pe fondul știrii din Bihor au dat înapoi bani clienților care alimentasera mai scump.
Atunci, ANAF, ANPC şi Consiliul Concurenţei au demarat controale la toate benzinăriile din țară.
Dincolo de accidentul din martie 2022, prețurile la carburanți sunt un subiect foarte sensibil în România și, atunci când apar creșteri de preț semnificative organele de control ale statului demarează controale ample, în ciuda explicațiilor industriei că prețul se formează în special ca urmare a cotațiilor internaționale la carburanți, urmate de specificul local – costurile cu salarii, logistica, taxe.
De altfel, la începutul lui imai 2022, la Parlament, președintele Consiliului Concurenței arăta că nu a găsit ceva suspect pe piață.
“Comparăm preţurile fără taxe, deci preţurile practicate de companiile din România fără contribuţia statului, fără taxe, comparăm preţurile acestea cu media europeană. Şi în general când vedem, acum câţiva ani eram la medie şi peste medie, în momentul de faţă suntem la 3-5% sub media europeană. Deci, din punctul acesta de vedere nu par să stea mai rău în România decât stau în restul ţărilor europene. În rest, desigur, am derulat controalele respective împreună sau am participat la controalele ANPC-ului şi ANAF-ului. ANPC are o serie de probleme punctuale în unele benzinării. Au prezentat rezultatele lor, noi ne uităm la ansamblu, la ceea ce fac companiile, dar nu ne uităm la o staţie de benzină, ci la comportamentul companiilor. Nu am acum un rezultat pe care să vi-l pot comunica… Momentan monitorizăm piaţa, strângem date, nu am aplicat o sancţiune”, a declarat Bogdan Chiriţoiu după prezentarea analizei „Raport asupra investigaţiilor derulate şi sancţiunilor aplicate de către Consiliul Concurenţei din anul 2019 până în prezent”.
În ciuda repetatelor cercetări ale Consiliului Concurenței, singura amendă dată sectorului datează de acum aproape 14 ani – 200 de milioane de euro, dar nu a fost dată pentru vreun abuz pe piață, ci pentru înțelegeri anticoncurențiale – de fapt marile companii căzuseră de acord să scoată de la vânzare un sortiment de benzină, Eco Premium, care de fapt fusese deja înlocuit de alt tip de carburant, dar pentru Consiliul Concurenței relevant a fost atunci că marii retailieri de carburant s-au înțeles între ei într-o speță oarecare.