Rompetrol a câștigat licitația pentru combustibilul transportului public din Ploiești

Rompetrol Downstream, divizia de distribuție a grupului Rompetrol, a câștigat licitația la care societatea Transport Express Călători a cerut motorină pentru parcul auto, potrivit datelor de la Bursa Română de Mărfuri, unde s-a organizat licitația.
Mihai Nicuţ - mie, 12 feb. 2025, 14:37
Rompetrol a câștigat licitația pentru combustibilul transportului public din Ploiești

Rompetrol a câștigat licitația pentru livrarea a 5.900 de tone de motorină către societatea de transport prahoveană pentru că a venit cu cel mai mic preț. Astfel, Rompetrol a oferit, în final, un preț de 4.171 de lei pe tona de motorină euro 5 (fără acciză și tva), mai mic decât cel al celorlalți doi competitori. Oscar Downstream a venit cu 4.224 de lei pe tonă, iar Almatar Trans cu 4.240 lei pe tonă.

Licitația a fost organizată la finalul lunii trecute, iar valoarea totală a contractului câștigat de Rompetrol Downstream se ridică la 24,6 milioane de lei, fără accize și TVA. Livrarea carburantului va începe la 11 martie, iar contractul cadru are o durată de patru ani.

La finalul lunii septembrie 2024, reţeaua de distribuţie a Romeptrol din România a ajuns la 1.328 de puncte de comercializare. Reţeaua include staţiile proprii, staţiile partener şi staţiile mobile: expres, baze interne de 9 şi 20 de metri cubi. Cifra de afaceri brută consolidată a segmentului de distribuţie a înregistrat o valoare de 2,43 miliarde de dolari, în uşoară scădere, comparativ cu primele 9 luni din 2023. Profitul operaţional (EBITDA) al segmentului s-a menţinut la un nivel asemănător anului trecut – 64,6 milioane de dolari, iar rezultatul net a fost unul pozitiv, de circa 9,5 milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Maxime de până la 33 de grade Celsius în București. Cod portocaliu de caniculă în vestul ţării
Maxime de până la 33 de grade Celsius în București. Cod portocaliu de caniculă în vestul ţării
Vremea va fi călduroasă în București duminică şi luni, temperatura maximă ajungând şi la 33 de grade. 10 judeţe din vestul ţării sunt vizate de o atenţionare Cod portocaliu de caniculă....
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6% în aprilie 2025
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6% în aprilie 2025
Datele publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF) arată că arieratele bugetului general consolidat au crescut cu ...
11 organizații ale mediului de afaceri, îngrijorate că dezbaterea privind redresarea economică se concentrează pe creșterea taxelor
11 organizații ale mediului de afaceri, îngrijorate că dezbaterea privind redresarea economică se concentrează pe creșterea ...
În contextul dezbaterilor privind măsurile de redresare economică și corectare a deficitului bugetar, 11 asociații și ...
Brașovenii de la Allview își extind afacerile în zona aparatelor de aer condiționat
Brașovenii de la Allview își extind afacerile în zona aparatelor de aer condiționat
Visual Fan, compania românească de tehnologie deținătoare a mărcii Allview, a anunțat extinderea portofoliului său ...