Rompetrol a deschis prima benzinărie “hei” din Republica Moldova, piață în care se apropie de pragul de 100 de stații

Grupul KMG International (Rompetrol) introduce conceptul ”hei” pentru prima dată în stațiile operate de Rompetrol în Republica Moldova, în linie cu strategia sa de consolidare și dezvoltare a activităților de profil din regiunea Mării Negre, potrivit unui comunicat de presă al companiei. 
Mihai Nicuţ - mar, 23 ian. 2024, 14:05
Rompetrol a deschis prima benzinărie “hei” din Republica Moldova, piață în care se apropie de pragul de 100 de stații

Rompetrol Moldova a deschis astăzi prima benzinărie Rompetrol de tip hei&coffee în Chișinău, aceasta fiind amplasată la ieșirea din oraș spre aeroport, pe strada Dacia 54/1, arată compania.

„Această stație este o premieră pentru Republica Moldova. Obiectivul nostru este să menținem standardul de calitate al carburanților comercializați cu care i-am obișnuit pe clienții noștri de la introducerea brandului Rompetrol în Republica Moldova și să extindem rețeaua actuală în acord cu ambițiile de dezvoltare ale companiei. Noua stație a permis crearea a 20 de noi locuri de muncă precum și implicarea unor furnizori locali în modernizarea ei’’, a declarat Bulat Rakhmetov, Director General al Rompetrol Moldova.

Cu o suprafață  totală de circa 1.245 mp, noua stație oferă clienților un magazin de peste 210 metri pătrați destinat comercializării produselor alimentare și non-alimentare, o zonă de cafenea de circa 110 metri pătrați pentru produsele din gama hei&coffee și o terasă în aer liber unde clienții pot beneficia de o diversitate de produse puse la dispoziție. Numărul total al locurilor disponibile în cafenea și pe terasă se ridică la 76.

Stația dispune de 3 puncte de alimentare cu carburanți pentru autoturisme și un sistem modern de iluminat cu tehnologie led ce asigură un consum redus de energie. Lucrările de construcție ale stației au fost realizate în acord cu elementele definitorii ale conceptului retail hei&coffee introdus de KMG International în stațiile Rompetrol. Stația Rompetrol de tip hei&coffee include o cafenea cu diferite specialități de cafea de origine și un magazin de tip premium – un concept modular ce oferă o gamă  diversificată de produse proaspete. Conceptul este unul de actualitate și răspunde nevoilor de confort ale clienților noștri, având o abordare prietenoasă față de mediul înconjurător și față de producătorii locali.

 

Clienții stației pot beneficia de produse la standard de calitate UE, provenind de la rafinăria Petromidia, cea mai mare rafinărie din Romania și una din cele mai moderne din sud-estul Europei: benzină Premium 95, benzină Efix 95, motorină Euro 5, motorină Efix, motorină Efix S55 și în scurt timp vor avea la dispoziție un skid de alimentare cu gaz petrol lichefiat (GPL). Produsele comercializate sunt asigurate

Odată cu inaugurarea acestei stații, numărul total al benzinăriilor Rompetrol din municipiul Chișinău ajunge la 44 și la nivelul Republicii Moldova la 94. Numărul total al angajaților la nivel național al Rompetrol Moldova se ridică la circa 1.000 de persoane.

“Rompetrol a devenit unul din cele mai apreciate branduri din Republica Moldova de la lansarea acestuia în anul 2002. Compania își consolidează poziţia de cel mai important furnizor de produse petroliere pe piață şi unul din cei mai mari jucători din segmentul de retail. La finalul anului 2023, Grupul KMG International, deținătorul brandului Rompetrol opera 1.565 de puncte de distribuţie în țările din regiune : Moldova, România, Bulgaria şi Georgia”, mai arată comunicatul.

Te-ar mai putea interesa și
Radu Oprea, ministrul Economiei: Guvernul a aprobat memorandumul pentru construirea primei drone românești
Radu Oprea, ministrul Economiei: Guvernul a aprobat memorandumul pentru construirea primei drone românești
Guvernul a aprobat memorandumul privitor la dezvoltarea unei drone româneşti în baza unei colaborări între Ministerul Economiei şi Ministerul Digitalizării, a anunţat ministrul Economiei,......
Înmatriculările de autoturisme ale PFA-urilor și liber-profesioniștilor sunt blocate, din cauza unui ordin MAI intrat recent în vigoare
Înmatriculările de autoturisme ale PFA-urilor și liber-profesioniștilor sunt blocate, din cauza unui ordin MAI intrat ...
Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), intrat în vigoare în data de 15 noiembrie, a blocat înmatriculările ...
MMSS: Guvernul a aprobat o operaţiune normală de completare (1,6 miliarde de lei) a bugetului de pensii cu sume de la bugetul de stat
MMSS: Guvernul a aprobat o operaţiune normală de completare (1,6 miliarde de lei) a bugetului de pensii cu sume de la bugetul ...
Bugetul de pensii a fost completat cu 1,6 miliarde de lei de la Bugetul de stat, potrivit unei Hotărâri de Guvern, iar ...
dm drogerie markt România raportează că a închis anul financiar 2023/2024 cu o cifră de afaceri peste 1,77 de miliarde de lei, în creștere cu 35%
dm drogerie markt România raportează că a închis anul financiar 2023/2024 cu o cifră de afaceri peste 1,77 de miliarde ...
dm drogerie markt România a închis anul financiar 2023 - 2024 la data de 30 septembrie, cu o cifră de afaceri de 1.770.743.025 ...