„Relaxarea măsurilor restrictive, cauzate de pandemia COVID-19, a dus la o creștere a mobilității, iar procesele operaționale au fost la un nivel aflat în concordanță cu cererea de piață, care a înregistrat un trend pozitiv. Petrecut imediat după închiderea primului semestru, incidentul regretabil de pe platforma Petromidia va avea efecte negative și din punct de vedere operațional, având în vedere că producția rafinăriei este oprită, până în momentul în care vom finaliza reparațiile în instalațiile afectate. Cu toate acestea, avem convingerea că, în ultimul trimestru al anului, vom reveni la capacități operaționale normale, iar misiunea noastră este să asigurăm stabilitate pe piața de produse petroliere, în deplin acord cu normele legale și respectând măsurile de siguranță pentru angajați, instalații și comunitățile din zonă”, a declarat Felix Crudu-Tesloveanu, directorul general al Rompetrol Rafinare.
În primele șase luni din 2021, rafinăria Petromidia a funcționat fără întreruperi, comparativ cu primul semestru din 2020, atunci când cea mai mare unitate de profil din România a fost închisă pentru lucrările de revizie generală din perioada martie-aprilie 2020. De asemenea, cererea de piață, puternic afectată de contextul pandemic în 2020, a revenit la niveluri asemănătoare celor din 2019.
Cifra de afaceri brută consemnată de Rompetrol Rafinare în prima jumătate a anului a ajuns la peste 2,285 de miliarde de dolari, iar profitul operațional (EBITDA), a avut o valoare pozitivă de mai mare de 68,8 de milioane de dolari, comparativ cu valoarea negativă de 43,6 milioane de dolari în S1 2020.
De asemenea, a fost înregistrată o îmbunătățire față de rezultatul net negativ din S1 2020 – 126,5 milioane de dolari, pierderea netă din S1 2021 fiind de 22,8 milioane de dolari.
Rompetrol Rafinare a continuat să fie și în prima parte a anului un contribuabil important la bugetul de stat al României, cu un aport de 459 de milioane de dolari în al doilea trimestru al anului, respectiv 838 de milioane de dolari în primul semestru din 2021.
Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).
Situațiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare S.A. și cele ale subsidiarelor Rompetrol Quality Control S.R.L., Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L., Rompetrol Logistics S.R.L. Rompetrol Gas S.R.L și Rompetrol Petrochemicals S.R.L.
Cifra de afaceri brută a segmentului de rafinare a atins puțin peste 1 miliard de dolari în T2 2021 și 1,8 miliarde de dolari în S1 2021, consemnând o creștere, comparativ cu aceleași perioade din anul precedent. Creșterea stă sub semnul majorării marjei de rafinare, de la 5,5 USD/t în S1 2020, la 27,5 USD/t în S1 2021.
Rafinăria Petromidia, care reprezintă aproximativ 40% din capacitatea de rafinare din România, a procesat, în primele șase luni din 2021, un total de 2,72 de milioane de tone de materii prime și a obținut 701 mii de tone de benzină, respectiv 1,37 milioane de tone de motorină și combustibil special de aviație.
În primul semestru din 2021, rafinăria Petromidia a reușit să obțină rezultate bune la randamentul produselor albe (84,67%wt) și la indicele de intenstitate energetică (100,95%).
La rândul ei, rafinăria Vega Ploiești, singurul producător intern de bitum și hexan, a procesat 188 kt de materii prime, în primul semestru al anului. Unitatea din Ploiești a consemnat rezultate bune în ceea ce privește consumul energetic (2,56 GJ/t) și disponibilitatea mecanică (98,7%).
În prima jumătate a anului, Rompetrol Rafinare a realizat exporturi în valoare de 545 milioane de dolari, în creștere cu 238 de milioane de dolari față de aceeași perioadă din 2020 (307 milioane de dolari).
Activitatea de rafinare cuprinde rezultatele societății Rompetrol Rafinare referitoare la rafinăriile Petromidia și Vega. Rompetrol Rafinare calculează marja brută de rafinare după cum urmează – (Vânzări de produse petroliere – Costul materiei prime)/Volumul vânzărilor. Marja netă de rafinare este profitul operațional (EBITDA) împărțit la volumul vânzărilor.
În S1 2021, în segmentul de petrochimie al companiei s-au procesat 72 kt de propilenă. Producția totală de polimeri a fost de 68 de kt, iar volumul vânzărilor a fost la același nivel cu cel din S1 2020 – 71 kt.
Rezultatele diviziei petrochimice au înregistrat creșteri semnificative, ca urmare a evoluției pozitive a cotațiilor. Cifra de afaceri brută a diviziei a fost de 115 milioane de dolari, iar rezultatul net a fost unul pozitiv, de 4,4 milioane de dolari.
Complexul petrochimic este unicul producător de polipropilene și polietilene din România, reușind constant să-și majoreze cota de piață și pe categoriile secundare de produse.
Segmentul de petrochimie cuprinde activitatea de petrochimie din societatea Rompetrol Rafinare și activitatea societății Rompetrol Petrochemicals SRL.
Cifra de afaceri brută consolidată pentru segmentul de distribuție a înregistrat peste 1,5 miliarde de dolari în prima jumătate a anului. De asemenea, profitul operațional (EBITDA) a înregistrat o valoare de 42,3 milioane USD în S1 2021, în timp ce profitul net a fost de 15,3 milioane de dolari.
Vânzările de carburanți (în zona de retail și en-gros), pentru primele șase luni ale anului 2021, s-au ridicat la aproximativ 1 milion de tone, o creștere cu 22% față de perioada similară a anului trecut.
La sfârșitul lunii iunie 2021, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea 1068 puncte de comercializare, incluzând rețeaua de stații proprii, stații partener și stații mobile (expres, baze interne de 9 și 20 metri cubi).
Segmentul de distribuție cuprinde rezultatele subsidiarelor Rompetrol Downstream, Rom Oil, Rompetrol Quality Control, Rompetrol