Rompetrol are un nou vicepreşedinte care va coordona operaţiunile din România
‘Adoptarea, la data de 22 ianuarie 2014, a memorandumului semnat de Rompetrol cu statul român în februarie 2013 reprezintă o piatră de hotar importantă în activităţile noastre în România’, a spus oficialul companiei.
Noul vicepreşedinte este Cătălin Dumitru, care până acum a condus Dyneff, divizia din Europa de Vest a grupului.
‘Ne vom axa pe creşterea numărului de benzinării în zonele de nord-vest, sud-vest şi nord-est ale ţării. Acest lucru ne va permite creşterea veniturilor din vânzarea de carburanţi şi a altor produse care se vând în staţii şi o dezvoltare a activităţii de logistică şi de stocare, având în vedere că o parte a preţului este format din costurile cu logistica şi cu stocarea’, a declarat, la rândul său, Cătălin Dumitru, prezent la conferinţă.
Rompetrol a identificat deja două proiecte majore, în valoare de aproximativ 350 milioane de dolari: realizarea unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia şi extinderea reţelei de benzinării pe piaţa locală, cu un impact pozitiv şi în comunităţile în care vor fi implementate – crearea directă a aproximativ 2.000 de locuri de muncă în diverse stadii ale proiectelor şi venituri generate de investiţii.
De asemenea, memorandumul prevede înfiinţarea unui fond de investiţii comun în valoare de un miliard de euro.
KazMunayGas, prin Rompetrol, acoperă arcul geografic format din zona Mării Caspice (Kazakhstan, Georgia), Mării Negre (Ucraina, Moldova, România, Bulgaria) cu Marea Mediterană (Franţa şi Spania).
În prezent, Rompetrol are peste 6.000 de angajaţi, iar aportul Grupului la bugetul de stat este estimat la 1,45 miliarde de dolari pentru 2013, în timp ce nivelul total pentru perioada 2007-2013 se ridică la peste 7,5 miliarde de dolari.
La nivel european, Grupul Rompetrol deţine peste 1.000 de puncte de alimentare cu carburanţi în România, Franţa, Spania, Republica Moldova, Georgia, Bulgaria şi Ucraina, care operează sub brandurile Rompetrol şi Dyneff.