Rompetrol continuă campania de plantare în județul Prahova

Rompetrol, în parteneriat cu Asociația EcoAssist, prin intermediul campaniei "Plantăm fapte bune în România", continuă acțiunile de împădurire la nivelul județului Prahova. Sesiunea de toamnă se va desfășura în orașul Ploiești, după campania de primăvară din comunele Blejoi și Mănești, acoperind astfel o suprafață totală de 5 hectare plantate.
Ion Dobreanu - vin, 19 nov. 2021, 16:19
Rompetrol continuă campania de plantare în județul Prahova

“Avem un impact economic semnificativ în județul Prahova, ca angajatori și contribuabili la bugetul local, dar mai ales avem o responsabilitate față de locuitorii acestei zone și investim în proiecte cu impact – în sănătate, educație și protecția mediului. Angajamentul nostru față de creșterea suprafețelor de pădure este pe termen lung, ca parte din strategia Grupului de a contribui la diminuarea efectelor schimbărilor climatice, prin diferite tipuri de investiții”, a declarat Iskander Abdibaitov, Chief Officer Corporate Development.

Impădurirea terenurilor și îngrijirea pădurilor au rol important în absorbția și stocarea dioxidului de carbon, în reducerea eroziunii solului, creșterea retenției apei în sol, precum şi la conservarea speciilor de floră şi faună. Terenul pe care s-au plantat diferite specii de arbori, selectate în funcție de proprietățile solului, aparține Primăriei Ploiești, a fost anterior o groapă de gunoi ecologizată, acum cu potențial de a deveni un plămân verde al orașului.

„Pădurilor noastre le datorăm poate cel mai mult și, în prezent, suntem tot mai conștienți că drumurile către o comuniune benefică a noastră cu natura sunt lungi și anevoioase. Însă obligatorii. Misiunea noastră este, chiar și după acești zece ani de activitate, să creștem și noi împreună cu puieții noștri. Aici, la Ploiești, pe terenul care acoperă o groapă de gunoi ecologizată, datoria este cu atât mai mare. Este deopotrivă, pentru toți cei implicați, conștientizare și responsabilitate. Plantăm pentru că iubim natura”, a spus Marin Toma, președintele Asociației EcoAssist.

Această campanie contribuie la susținerea a trei obiective din Agenda de Dezvoltare Durabilă a ONU: Acțiune asupra Climei (13), Viața pe Pământ (15) și Parteneriate pentru Realizarea Obiectivelor (17).

În județul Prahova Rompetrol operează Rafinăria Vega, cea mai longevivă unitate locală, cu o experiență de peste 110 ani, ce a evoluat de la o unitate clasică de rafinare a petrolului într-un producător și furnizor de produse speciale obținute exclusiv din materiale semifabricate livrate de către rafinăria Petromidia, și opt stații de distribuție carburanți, oferind 588 de locuri de muncă.

De asemenea compania a susținut Spitalul Județean Ploiești cu paturi și aparatură medicală pentru secția de terapie intensivă, iar în prezent derulează lucrări de amenajare a patru locuri de joacă în oraș, în parteneriat cu Primăria Ploiești. Valoarea investițiilor în proiecte comunitare în 2021 depășește suma de 1 milion de lei.

 

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: 1.565 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primul trimestru din 2025
ONRC: 1.565 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primul trimestru din 2025
Un număr de 1.565 de societăţi cu participare străină la capitalul social au fost înfiinţate în România în primul trimestru din 2025, în scădere cu 6,57% comparativ cu perioada similară......
Coreea de Sud: Partidul Democrat de opoziţie l-a desemnat candidat la prezidenţiale pe Lee Jae-myung, favorit în sondaje
Coreea de Sud: Partidul Democrat de opoziţie l-a desemnat candidat la prezidenţiale pe Lee Jae-myung, favorit în sondaje
Partidul Democrat, principala formaţiune politică de opoziţie din Coreea de Sud, l-a desemnat pe Lee Jae-myung drept candidat ...
Germania: Johann Wadephul, favorit să devină noul ministru de externe
Germania: Johann Wadephul, favorit să devină noul ministru de externe
Johann Wadephul este favorit să devină noul ministru de externe al Germaniei, relatează duminică o media locală, citată ...
Carrefour închide definitiv unul dintre cele mai mari hypermarketuri din România și anunță reduceri masive
Carrefour închide definitiv unul dintre cele mai mari hypermarketuri din România și anunță reduceri masive
Gigantul Carrefour închide luna viitoare magazinul său din mall-ul Sun Plaza din sudul Bucureștiului, pe care îl cumpărase ...