Rompetrol deschide prima staţie din reţeaua proprie cu încărcare gratuită pentru maşinile electrice

Economica.net
26 05. 2017
rompetrol_benzinarie_electrica__567898765_51417700

“Tendințele globale și transformările de business din domeniul industriei de petrol și gaze sunt subiecte pe care le urmărim îndeaproape. Chiar daca piața automobilelor electrice din Romania se află într-o fază incipientă, nu putem ignora preocuparea internațională în ceea ce privește diversificarea surselor de energie și încercăm să implementăm noi tehnologii pentru a ne dezvolta gama de produse și servicii, precum și pentru a satisface nevoile clienților, având în același timp grijă de mediul înconjurător”, declară Vlad Rusnac, directorul general al companie Rompetrol Downstream.

Alimentarea la stațiile de încărcare electrică se efectuează prin curent alternativ și curent continuu de 22 kW, fiind astfel compatibile cu orice tip de autovehicule vândute în Europa și Asia.

Pot fi alimentate 2 mașini în același timp, astfel un vehicul electric poate să-și încarce bateria la 80% din capacitatea sa în doar 20 de minute, comparativ cu 7-8 ore, timpul necesar pentru încarcarea obișnuită. Serviciul de încărcare electrică este oferit gratuit tuturor clienților Rompetrol care dețin mașini electrice sau hibride.

Printre soluțiile care vizează protecția mediului se numară iluminarea exterioară și interioară cu LED-uri, filtrele de recuperare a vaporilor la pompe conform reglementărilor UE si conductele de combustibil KPS cu o captușeală dublă care împiedică pătrunderea carburantului în peretele conductei, împiedicând astfel scurgerea acestuia.

Investițiile în stații noi cu puncte electrice de încărcare vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2017 și se ridică la suma de 10 milioane USD. Proiectul vizează construirea a 8 benzinării cu stații de încărcare de 50 kW.