Rompetrol, despre cumpărarea acţiunilor statului în companie: Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Noi suntem pregătiţi
KMG International, fosta Rompetrol Group, aşteaptă ca Guvernul român să facă toate demersurile necesare pentru ca achiziţia celor 26,99% din acţiuni pe care le deţine statul să se facă cât mai curând şi ca Fondul pentru Investiţii în Energie de 1 miliard de dolari, la care kazahii şi statul să fie acţionari, să devină realitate în prima jumătate a anului viitor.
Potrivit Memorandumului de Înţelegere pe care KMG şi Guvernul l-au semnat, mai întâi se va vinde la licitaţie pachetul de 26,69%, kazahii având drept de preempţiune, apoi va fi creat Fondul, care va fi capitalizat masiv de KMG.
Potrivit lui Azamat Zahngulov, senior vice-president KMG International, cu cât statul român, prin Ministerul Energiei, va organiza rapid şi eficient privatizarea acţiunilor, cu atât mai repede Fondul va deveni realitate.
„Grupul KMG International a fost pregătit încă de la momentul semnării Memorandumului să-și asume toate acțiunile necesare pentru punerea în aplicare a acestuia, după cum am promis să cumpărăm acțiunile pe care Guvernul vrea să le vândă. Vânzarea de acțiuni deținute de Guvern, reprezentând un pachet de 26.69% din companie, este gestionată de Ministerul Energiei prin intermediul unei agenții speciale care trebuie să îndeplinească anumite criterii. Întregul proces a fost menit pentru a se supune prevederilor impuse de legislația românească cu privire la privatizare prin licitație publică. Dacă există întârzieri, acestea în mod sigur nu au legătură cu noi. Suntem hotărâți să ne onorăm angajamentele față de statul român, de îndată ce sunt îndeplinite toate procedurile și condițiile”, spune Zhangulov
Potrivit acestuia, având în vedere toate procedurile, privatizarea ar putea avea loc în prima parte anului 2016.
„Din punctul nostru de vedere, ne dorim să accelerăm acest proces, pentru că avem proiecte care așteaptă finanțare. Suntem încrezători că am ajuns la un punct de înțelegere cu ministerul pe principalele probleme și că suntem de acord privind punerea în aplicare a acestora, astfel încât ceea ce rămâne de făcut este ca ministerul să își respecte angajamentul”, mai spune oficialul KMG International
Statul vrea cel puţin 200 de milioane de dolari pe 27% din Rompetrol
Ministerul Energiei va vinde 26,69% din tilurile Rompetrol Rafinare, la un preţ minim de 200 de milioane de dolari, acţionarul majoritar al companiei, KMG International, având drept de preemţiune asupra acestei participaţii. Vânzarea se va realiza prin „derularea unei proceduri de vânzare prin licitaţie cu acordarea dreptului de preferinţă acţionarului majoritar al societăţii”, KMG International NV, pentru achiziţionarea întregului pachet de acţiuni, se arată proiectul de act legislativ.
Statul va rămâne, după această operaţiune, cu 18% din acţiunile companiei.
„Vânzarea acţiunilor se va realiza prin licitaţie, având garanţia unei oferte minime de cumpărare din partea KMG International NV, de 200 milioane dolari SUA. Licitaţia se va deşfăşura în următoarele etape: licitaţie competitivă la un preţ în urcare faţă de preţul de ofertă sau licitaţie olandeză, la un preţ în scădere faţă de preţul de ofertă, dacă nu se oferă preţul de ofertă”, se arată în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern.
Potrivit documentului, Ministerul Energiei nu va putea să finalizeze vânzarea de acţiuni dacă preţul de adjudecare este mai mic decât echivalentul sumei de 200 de milioane de dolari.
La 15 februarie 2013, statul român, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), şi The Rompetrol Group NV au încheiat un Memorandum de înţelegere care reglementa termenii generali ai acestei tranzacţii complexe, precum şi faptul că grupul KayMunaiGaz urma să constituie, în cel mai scurt timp, un fond de investiţii în valoare de un miliard de dolari pentru investiţii în sectorul energetic din România. În ianuarie 2014, Guvernul a aprobat acest memorandum în baza căruia KazMunaiGaz va plăti 200 milioane de dolari din datoria istorică de 688 milioane de dolari, în schimbul unei participaţii de 26,7% din capitalul companiei Rompetrol Rafinare, care operează rafinăria Petromidia.
Viitoarea HG vizează aprobarea strategiei de privatizare a Rompetrol Rafinare şi constituirea unei comisii pentru implementarea tranzacţiei convenite în februarie 2013.
Un proiect de Ordonanţă de Urgenţă lansat vineri în dezbatere pe site-ul Ministerului Energiei arată că trebuie derute de urgenţă demersurile necesare pentru înfiinţarea unei societăţi cu capital de stat care să participe la constituirea unui fond de investiţii, sub forma unei societăţi pe acţiuni care va investi în proiecte din domeniul energetic din România, aspect convenit prin Memorandumul de înţelegere încheiat între stat şi The Rompetrol Grup NV.
„Întrucât în lipsa reglementării unui cadru legal care acorde posibilitatea statului de a înfiinţa societăţi, există riscul atragerii răspunderii acestuia ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor asumate”, precizează reprezentanţii ministerului.
Rompetrol Rafinare face parte din KMG International (fostul Rompetrol Grup), deţinut de compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan – KazMunayGas.
KMG International este una din cele mai puternice companii din România şi un important jucător în regiunea Mării Negre şi Mării Mediterane. Cu activităţi în fiecare sector din domeniul petrolului şi al gazelor, KMG International deţine şi desfăşoară operaţiuni în rafinare, petrochimie, retail, trading, upstream şi servicii industriale.
La nivel european, KMG International deţine peste 1000 de puncte de distribuţie a carburanţilor în şase ţări – România, Republica Moldova, Bulgaria, Franţa, Spania şi Georgia, care operează sub brandurile Rompetrol şi Dyneff. De asemenea, compania desfăşoară operaţiuni de trading cu produse petroliere în regiunea Mării Negre şi a Mării Mediterane, prin intermediul companiilor sale localizate în Franta, Spania şi Elvetia (Dyneff si KMG Trading).