Rompetrol își extinde şi îşi modernizează rețeaua de benzinării din Georgia

Rompetrol Georgia, companie ce face parte din grupul KMG international (Grupul Rompetrol) a deschis 13 staţii noi de distribuţie în Georgia, şi a modernizat alte 45, conform datelot furnizate de companie. Modernizarea reţelei va continua şi în acest an.
Economica.net - mie, 22 mart. 2017, 13:26
Rompetrol își extinde şi îşi modernizează rețeaua de benzinării din Georgia

În anul 2016, au fost deschise 13 stații noi de distribuţie a carburanţilor iar alte 45 de stații au fost modernizate, din totalul de 71 câte include acum rețeaua de distribuție Rompetrol din această ţară.

Până la finalul acestui an, compania va finaliza rebrandingul şi modernizarea întregii reţele, potrivit informaţiilor transmise de oficialii companiei.

Recent, Mariana Durleșteanu, Group Chief Financial Officer al KMG International, a avut o întâlnire cu Dimitry Kumsishvili, Prim-Vicepremier și Ministru de Finanțe al Georgiei. Discuțiile s-au axat pe rezultatele financiare și operaționale ale Grupului KMGI și ale Rompetrol Georgia în anul 2016, dar și planurile pentru 2017.

„Rompetrol Georgia are o vechime de peste 10 ani pe piața locală și este considerat unul dintre liderii acestei piețe prin calitatea produselor sale. Cu peste 700 de angajați, Rompetrol Georgia este unul dintre cei mai mari angajatori din Georgia și unul dintre cei mai mari 5 contribuabili la bugetul național, la care a contribuit cu aproximativ 262 milioane de dolari prin taxe în intervalul 2012-2016,” a declarat Mariana Durleșteanu.

„Compania trece printr-un program de dezvoltare și intenționează ca anul acesta să lanseze pe piața locală produse și procese inovatoare, cum ar fi programul de fidelizare care va permite companiei să ofere reduceri atractive clienților fideli, să finalizeze procesul de reconstrucție al depozitului de produse petroliere din Tbilisi, capitala Georgiei, dar și să introducă abordări inovatoare în sistemul de control al pierderilor”, mai spun cei de la Rompetrol

Cu circa 6.000 de angajați în 11 de țări, KMG International NV este deținut integral de compania națională de petrol și gaze din Kazakstan – KazMunayGas. În România, KMG International deține una dintre cele mai mari și mai moderne rafinării din regiunea Mării Negre – Petromidia Năvodari, cu o capacitate de rafinare de 5 milioane tone de materie primă pe an, dar și rafinăria Vega Ploiești, unicul producător de polimeri din țară.
Rețeaua de distribuție de carburant a Grupului numără peste 1.000 de puncte de vânzare în România, Moldova, Georgia şi Bulgaria, dar si in Franța și Spania prin intermediul companiei Dyneff – care este detinuta in parteneriat cu CEFC China Energy Company Limited in proportie de 51% / 49% din actiuni.

KazMunayGas a semnat un acord cu compania CEFC prin care va vinde 51% din acţiuni, valoarea tranzacţiei fiind de 600 de milioane de dolari. Tranzacţia ar urma să fie finalizată în vara acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
Legea 239/2025, care prevede taxarea cu 25 de lei a coletelor care intră în România din afara Uniunii Europene, intră în vigoare de astăzi. Compania de curierat Sameday și-a anunțat clienții......
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ucrainene
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ...
Forţele aeriene ale Ucrainei au doborât în noaptea dintre ani şi în zorii zilei de 1 ianuarie 176 de drone lansate de ...
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un bar din stațiunea Crans-Montana, Elveţia
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un ...
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a zeci de persoane la Crans-Montana, ...
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni lansată în 2025
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni ...
PK Development a rambursat anticipat obligațiuni emise în vara anului trecut. Infinity Capital, Longshield Investment Group ...