Rompetrol își extinde şi îşi modernizează rețeaua de benzinării din Georgia
În anul 2016, au fost deschise 13 stații noi de distribuţie a carburanţilor iar alte 45 de stații au fost modernizate, din totalul de 71 câte include acum rețeaua de distribuție Rompetrol din această ţară.
Până la finalul acestui an, compania va finaliza rebrandingul şi modernizarea întregii reţele, potrivit informaţiilor transmise de oficialii companiei.
Recent, Mariana Durleșteanu, Group Chief Financial Officer al KMG International, a avut o întâlnire cu Dimitry Kumsishvili, Prim-Vicepremier și Ministru de Finanțe al Georgiei. Discuțiile s-au axat pe rezultatele financiare și operaționale ale Grupului KMGI și ale Rompetrol Georgia în anul 2016, dar și planurile pentru 2017.
„Rompetrol Georgia are o vechime de peste 10 ani pe piața locală și este considerat unul dintre liderii acestei piețe prin calitatea produselor sale. Cu peste 700 de angajați, Rompetrol Georgia este unul dintre cei mai mari angajatori din Georgia și unul dintre cei mai mari 5 contribuabili la bugetul național, la care a contribuit cu aproximativ 262 milioane de dolari prin taxe în intervalul 2012-2016,” a declarat Mariana Durleșteanu.
„Compania trece printr-un program de dezvoltare și intenționează ca anul acesta să lanseze pe piața locală produse și procese inovatoare, cum ar fi programul de fidelizare care va permite companiei să ofere reduceri atractive clienților fideli, să finalizeze procesul de reconstrucție al depozitului de produse petroliere din Tbilisi, capitala Georgiei, dar și să introducă abordări inovatoare în sistemul de control al pierderilor”, mai spun cei de la Rompetrol
Cu circa 6.000 de angajați în 11 de țări, KMG International NV este deținut integral de compania națională de petrol și gaze din Kazakstan – KazMunayGas. În România, KMG International deține una dintre cele mai mari și mai moderne rafinării din regiunea Mării Negre – Petromidia Năvodari, cu o capacitate de rafinare de 5 milioane tone de materie primă pe an, dar și rafinăria Vega Ploiești, unicul producător de polimeri din țară.
Rețeaua de distribuție de carburant a Grupului numără peste 1.000 de puncte de vânzare în România, Moldova, Georgia şi Bulgaria, dar si in Franța și Spania prin intermediul companiei Dyneff – care este detinuta in parteneriat cu CEFC China Energy Company Limited in proportie de 51% / 49% din actiuni.
KazMunayGas a semnat un acord cu compania CEFC prin care va vinde 51% din acţiuni, valoarea tranzacţiei fiind de 600 de milioane de dolari. Tranzacţia ar urma să fie finalizată în vara acestui an.