Rompetrol (KMG International) a deschis o nouă benzinărie în Georgia și a ajuns la o rețea de 85 de stații în această țară

Grupul KMG International a deschis recent o nouă stație Rompetrol în Georgia, în apropierea stațiunii turistice Borjomi – celebră pentru marca de apă minerală exportată în peste 40 de țări, potrivit unui comunicat al companiei.
Economica.net - mar, 08 dec. 2020, 07:49
Rompetrol (KMG International) a deschis o nouă benzinărie în Georgia și a ajuns la o rețea de 85 de stații în această țară

“Situată în centrul Georgiei, unitatea se înscrie în noul concept al stațiilor de distribuţie carburanţi Rompetrol din România și regiune – Republica Moldova și Bulgaria, definit de noile elemente de identitate vizuală ale brandului, arhitectura modernă, calitatea materialelor și a finisajelor alese.

Stația din Borjomi este prevăzută cu pompe de ultimă generație, dotate cu sisteme multimedia și care asigură un consum redus de energie, precum și cu sisteme moderne de protejare a mediului (senzori de monitorizare și control în timp real pentru rezervoarele de carburanți, sistem de recuperare vapori la pompele de alimentare)”, arată compania

Pe lângă serviciul de plată la pompă Fill&Go Card, aceasta oferă gamele de carburanți Efix și EfixS produse de rafinăria Petromidia, care permit o creștere a performanţelor automobilului, a randamentului și fiabilităţii motorului. În plus, carburanții EURO 5 conțin și un amestec de componenți activi pentru protecția motorului, mai arată compania petrolieră.

“În contextul crizei generale cauzate de Covid 19, principala prioritate a companiei a fost protejarea angajaților și clienților noștri, reușind în același timp să ne continuăm investițiile, cu un impact major în susținerea bugetelor locale și centrale, dar și în crearea de noi locuri de muncă. În acest an am reușit să deschidem șase noi benzinării în Georgia și intenționăm să finalizăm alte patru unități în perioada următoare”, a declarat în comunicat Zamanbek Mirzayanov, directorul general al Rompetrol Georgia.

Înființată în 2005, Rompetrol Georgia este una dintre cele mai importante companii petroliere din țară

Subsidiara Grupului KMG International operează pe plan local o rețea de 85 benzinării si 2 depozite de carburanți. Compania desfășoară și activități en gros prin depozitul din Portul Batumi (28.500 metri cubi), precum și prin depozitul Tbilisi – care a fost complet modernizat, crescând capacitatea de stocare de la 6.500 tone la 10.000 tone.

 

Te-ar mai putea interesa și
Putin rămâne nepăsător la amenințările lui Trump și va continua războiul din Ucraina până când Occidentul îi va aceepta condițiile de pace – surse Reuters
Putin rămâne nepăsător la amenințările lui Trump și va continua războiul din Ucraina până când Occidentul îi ...
Preşedintele rus Vladimir Putin, care tratează cu nepăsare ameninţările lui Donald Trump cu noi sancţiuni, vrea să continue conflictul în Ucraina până când Occidentul îi va accepta......
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: Integrarea PAC într-un „fond unic” ar însemna dificultăţi suplimentare pentru fermierii din întreaga Europă şi mai puţine şanse de dezvoltare pentru mediul rural
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: Integrarea PAC într-un „fond unic” ar însemna dificultăţi suplimentare ...
Integrarea Politicii Agricole Comune (PAC) într-un "fond unic" ar însemna dificultăţi suplimentare pentru fermierii din ...
Primarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunță că în câteva zile vor începe lucrările de construire a noului Patinoar Mihai Flamaropol
Primarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunță că în câteva zile vor începe lucrările de construire a noului Patinoar ...
Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunţă că în zilele următoare va emite ordinul de începere a lucrărilor ...
Primăria Galați a atribuit contractul pentru construirea unui parc fotovoltaic pe blocuri în cartierul Micro 17
Primăria Galați a atribuit contractul pentru construirea unui parc fotovoltaic pe blocuri în cartierul Micro 17
Primăria Municipiului Galați anunță că a fost atribuit contractul pentru amenajarea unui parc fotovoltaic pe blocurile ...