Rompetrol Rafinare a trecut pe profit: 40.000 de dolari pe primul trimestru

Rompetrol Rafinare a înregistrat, în primul trimestru, un rezultat net consolidat de 40.237 de dolari, compania menţinând, astfel, nivelul pozitiv al rezultatelor obţinute de rafinăriile Petromidia şi Vega în 2015, un record istoric al ultimilor 11 ani.
Economica.net - vin, 13 mai 2016, 17:20
Rompetrol Rafinare a trecut pe profit: 40.000 de dolari pe primul trimestru

Potrivit unui comunicat al companiei, remis vineri AGERPRES, în anul 2015 a fost atins pragul record de 15.000 tone de materii prime procesate pe zi, cea mai mare cantitate procesată de la punerea în funcţiune a Rafinăriei în 1979. În aceste condiţii, compania a trecut pe profit, înregistrând un rezultat net consolidat în valoare de 64,7 milioane dolari în anul 2015, conform rezultatelor finale auditate.

‘Continuarea evoluţiei pozitive a rezultatelor financiare şi operaţionale ale companiei Rompetrol Rafinare reconfirmă succesul strategiilor investiţionale sustenabile în industria de rafinare din România ale KMG International şi ale unicului acţionar KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan. Reamintim că pe platforma Petromidia investiţiile realizate în perioada 2007 – 2015 pentru modernizarea şi creşterea capacităţilor de producţie, precum şi pentru alinierea produselor la standardele internaţionale de calitate şi mediu, depăşesc valoarea de 1,4 miliarde dolari. Prin performanţele entităţilor de producţie, KMG International îşi reconfirmă rolul de investitor important şi constant pentru economia locală’, a declarat senior vice president KMG International, Azamat Zhangulov.

Rezultatul operaţional consolidat (EBITDA) s-a ridicat la aproximativ 35 de milioane dolari, pe fondul creşterii cantităţii de materie primă procesată de rafinăriile Petromidia şi Vega (aproximativ 1,3 milioane tone în T1 2016, mai mare cu 3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015). Asigurând peste 40% din capacitatea de producţie a României, rafinăria Petormidia a continuat implementarea programelor de optimizare a proceselor de producţie şi de eficientizare a operaţiunilor derulate de companie.

Potrivit unui clasament al agenţiei Wood Mackenzie, Petromidia s-a situat în 2015 pe locul 9 din 250 de rafinării din Europa, fosta Uniune Sovietică şi Africa privind nivelul de flexibilitate şi complexitate şi pe primul loc în România. Analiza a luat în considerare indicele Nelson (cadru de referinţă utilizat pentru a atribui valori rafinăriilor de petrol pe baza nivelului lor de complexitate), flexibilitatea proceselor de prelucrare, investiţiile realizate în dezvoltarea instalaţiilor de producţie, dar şi calitatea produselor rezultate în urma rafinării petrolului.

În T1 2016, rafinăria Petromidia a produs 379.000 de tone de benzină, cantitate mai mare cu 18% comparativ cu cea înregistrată în T1 2015. De asemenea, vânzările de carburanţi pe piaţa internă au crescut în volum cu 9%, situându-se în primul trimestru din 2016 la nivelul de 377.000 de tone. În plus, Rompetrol Rafinare a exportat o cantitate totală de produse de aproximativ 660.000 de tone în T1 2016, nivel similar celui raportat în T1 2015.

„Compania este cel mai mare exportator de produse petroliere al României şi al doilea exportator la nivel naţional”, subliniază Rompetrol Rafinare.

Aceasta a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind peste 265 milioane dolari în primul trimestru al anului 2016 şi aproape 1,4 miliarde dolari în anul 2015. KMG International a plătit în perioada 2007 – 2014 mai mult de 12 miliarde dolari la bugetul statului român.

În T1, Rompetrol Rafinare a atins un nivel de 20,7 milioane dolari al indicatorului EBITDA, pe fondul creşterii cu 2,8% a producţiei de carburanţi la 996.000 de tone, dar şi a marjelor pozitive de rafinare înregistrate în primul trimestru din 2016. De asemenea, volumul vândut de carburanţi a crescut cu 1,7% (936.000 de tone), atât pe plan intern, cât şi regional.

Cifra de afaceri brută a Rompetrol Rafinare a atins 576 milioane dolari în anul trimestrul I 2016 în scădere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015, fiind influenţată în principal de scăderea cotaţiilor internaţionale ale produselor petroliere în pofida creşterii cantităţilor de produse vândute.

În T1, rafinăria Petromidia a procesat 1,297 milioane de tone de materie primă, în creştere cu 3,12% faţă de perioada similară a anului trecut, gradul utilizare a capacităţii de rafinare fiind la nivelul apropiat de anul precedent, de 83,27%.

Rafinăria Vega a înregistrat o creştere a cantităţii de materie primă procesată în T1 din 2016, ajungând la 66.231 tone, în acelaşi timp crescând şi gradul de utilizarea a capacităţii la 80,28%.

Rafinăria Vega este cea mai longevivă unitate de prelucrare (1905) din România şi singurul producător de bitum din ţară, fiind şi unul dintre cei mai importanţi producători de solvenţi şi hexan din Europa Centrală şi de Est.

În primele 3 luni ale anului, compania a devenit profitabilă şi a înregistrat un rezultat operaţional (EBITDA) de 3,2 milioane de dolari şi un rezultat net de aproximativ 3,2 milioane de dolari, în principal, datorită creşterii marjelor pentru produsele petrochimice.

De asemenea, producţia totală de polimeri a fost de peste 38.000 de tone, în creştere cu 3,13% faţă de perioada similară a anului trecut, vânzările fiind de asemenea pe un trend ascendent.

Divizia de petrochimie a Rompetrol Rafinare este unicul producător de polipropilenă din România, reuşind constant să îşi majoreze cota de piaţă şi pe categoriile secundare de produse. Strategia sa dinamică de dezvoltare asigură companiei o poziţie competitivă pe piaţa internă, dar şi pe cea regională, în zona Mării Negre şi a Mării Mediterane, Europa Centrală şi de Est.

Segmentul de distribuţie a înregistrat un rezultat operaţional (EBITDA) de aproximativ 12 milioane dolari şi un rezultat net de 9 milioane dolari în contextul creşterii cantităţii de produse vândute (carburanţi, LPG) cu aproximativ 11% în T1 2016, faţă de perioada similară din 2015.

De asemenea, cotaţiile Platts (FOB Med Italy – exprimate in dolari) au fost, în medie, cu aproape 27% mai mici pentru benzină şi cu 40% mai mici în cazul motorinei. Aprecierea de aproximativ 3% a leului în faţa dolarului american a făcut ca scăderea efectivă, în moneda naţională, a celor două cotaţii să fie de aproximativ 24% pentru benzină şi 38% în cazul motorinei. În aceste condiţii, pe fondul scăderii cotaţiilor internaţionale la ţiţei şi produse petroliere, preţurile practicate de Rompetrol în staţiile proprii în perioada analizată au fost sub preţurile perioadei similare din 2015.

Rompetrol Downstream, divizia de retail a KMG International în România, a continuat optimizarea canalelor de distribuţie a carburanţilor, dar şi reducerea costurilor operaţionale şi implementarea unor politici comerciale flexibile, orientate către client. Compania a continuat în anul 2016 programul de îmbunătăţire a activităţilor şi operaţiunilor sale prin transferul benzinăriilor Rompetrol din administrarea companiei în cea a partenerilor/dealerilor.

De asemenea, compania a deschis o noua staţie în Sibiu şi a finalizat modernizarea a încă opt staţii de distribuţie carburanţi în România, continuând procesul de adaptare la noul concept Rompetrol a staţiilor din Georgia, Bulgaria şi Moldova. La sfârşitul lunii martie 2016, segmentul de distribuţie al Rompetrol Downstream cuprindea 705 puncte de comercializare, incluzând aici reţeaua de staţii proprii, staţii partener, staţii mobile: Expres şi baze interne de 9 metri cubi şi 20 de metri cubi.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un "atac terorist", a declarat miercuri compania care deţine nava, relatează AFP şi Reuters, citate de......
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar ...
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...