Rompetrol Rafinare: creştere cu peste 44% a cifrei de afaceri. Profitul net a scăzut cu 41%
Cifra de afaceri brută a ajuns la 4,1 miliarde de dolari, iar profitul net la circ 33,3 milioane de dolari.
„Rezultatul net consemnat de Rompetrol Rafinare în primele trei trimestre ale anului a fost pozitiv, de circa 33,3 milioane USD, în scădere cu 41% datorită impactului negativ din diferenţele de curs valutar şi alte evenimente cu caracter nerecurent. La acestea s-a adăugat şi volatilitatea cotaţiilor materiilor prime şi a produselor petroliere, ţiţeiul apreciindu-se în primele 9 luni cu 39%, iar carburanţii cu 28% pentru benzina Euro 5 şi 35% în cazul motorinei Euro 5”, precizează comunicatul Rompetrol Rafinare.
Rezultatul operaţional – EBITDA obţinut de companie s-a ridicat la 158,5 milioane dolari, cu 4% peste cel din perioada ianuarie-septembrie 2017, pe fondul majorării volumelor de materii prime prelucrate şi produse comercializate. Cele două rafinării – Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti şi-au majorat în primele 9 luni cu 19% cantităţile de materii prime procesate, ajungând la 4,73 milioane tone şi respectiv, 314.000 tone.
La nivel european, marjele de rafinare au înregistrat o scădere cu 13,1% în perioada ianuarie-septembrie faţă de perioada similară din 2017 şi s-au stabilizat la o medie de 48,2 dolari/tonă. Nivelul mediu de 72 dolari/baril atins de cotaţia ţiţeiului este cel mai ridicat din ultimii 4 ani, cu un maxim de 83,6 dolari/baril în 28 septembrie 2018.
Compania şi-a continuat în acest an programele de optimizare a costurilor de procesare şi a cheltuielilor operationale, rafinăria Petromidia reuşind îşi îmbunătăţească cu 5% marja brută de rafinare.
Pe segmentul de rafinare, compania a realizat o cifră de afaceri brută de 3,56 miliarde dolari în primele nouă luni ale anului, în creştere cu aproximativ 51% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017. În acelaşi timp, rezultatul operaţional EBITDA s-a majorat cu 22% faţă de indicatorul din perioada ianuarie – septembrie 2017, până la un nivel de 135,7 milioane dolari. Compania a reuşit să-şi dubleze profitul net, de la 24,8 milioane dolari în primele nouă luni din 2017 la circa 47,7 milioane dolari.
În prezent activitatea unităţilor de producţie este oprită/ redusă pentru realizarea lucrărilor de revizie programate, care vor permite menţinerea acestora la capacităţile optime de producţie şi crearea cadrului necesar viitoarelor investiţii.
În plus, acestea vor asigura şi funcţionarea continuă a rafinăriei Petromidia până în 2020, când este programată revizia generală ce are loc o dată la 4 ani. Valoare estimată a lucrărilor se ridică la 21,5 milioane dolari, la care s-ar putea adăuga circa 4,5 milioane dolari pentru alte operaţiuni suplimentare.
Rafinăria Vega Ploieşti a procesat, în primele nouă luni ale anului, o cantitate totală de materii prime de 314.000 tone, în creştere cu 19% faţă de perioada similară din 2017. În prezent, rafinăria este cea mai longevivă unitate de profil din România şi singurul producător intern de bitum şi hexan.
Divizia de petrochimie a înregistrat o cifră de afaceri de 165 milioane dolari, în creştere cu 23% fată de nivelul consemnat în perioada similară din 2017. În prezent, aceasta continuă să fie singurul producător de polipropilene şi polietilene din România.
„Pe fondul marjelor reduse – cele mai mici din ultimii 7 ani, condiţiilor nefavorabile de piaţă, dar şi a costurilor ridicate cu materia primă din import (etilena pentru instalaţiile de polietilene), compania a consemnat în perioada ianuarie – septembrie rezultate negative privind rezultatul operaţional – EBITDA şi rezultatul net, respectiv pierderi de 12,8 milioane USD si 27,4 milioane USD”, se mai arată în comunicatul citat.
În aceste condiţii, compania a decis menţinerea în stând by a instalaţiei de polietilenă de înaltă densitate – HDPE, după ce în prima jumătate a anului a finalizat cu succes lucrările de revizie şi testare ale acesteia (verificare/ modernizare echipamente, avizări, probe tehnologice etc).
Rompetrol Rafinare prin divizia de petrochimie şi-a majorat cu 21% cantitatea procesată de propilenă si cu 11% cea de etilenă în primele nouă luni ale anului fată de volumul atins în perioada similară din 2017.
Pe segmentul de distribuţie, compania a înregistrat, în perioada ianuarie-septembrie, o creştere de 33% a cifrei brute de afaceri faţă de perioada similară din 2017, pe fondul creşterii cotaţiilor internaţionale şi implicit a preţurilor interne la produsele petroliere, precum şi datorită majorării volumului de produse vândute.
Pe plan internaţional, cotaţiile la carburanţi s-au apreciat în primele nouă luni ale anului cu circa 28% pentru benzina Euro 5 (683 USD/ tonă) şi cu 35% pentru motorina Euro 5 (638 USD/ tonă) fată de nivel consemnat în perioada similară din 2017.
În acelaşi timp, deprecierea de 2,4% a leului în faţa dolarului american (trimestrul III 2018 fată de trimestrul III 2017) a făcut ca aprecierea efectivă în moneda naţională a celor două cotaţii să fie de aproximativ 25,5% pentru benzină şi 29,3% la motorină. La acestea s-au adăugat şi accizele la carburanţi, care în această perioadă au fost mai mari fată de 2017 cu aproximativ 15% pentru benzină şi 16% pentru motorină.
„Evoluţiile nu s-au reflectat integral în preţurile la carburanţii comercializaţi pe plan intern, acestea majorându-se în trimestrul 3 al anului fată de T3 2017 cu aproximativ 25,7% pentru motorină şi 21,7% pentru benzină”, menţionează compania.
Pe segmentul de distribuţie, în primele nouă luni compania a afişat un rezultat operaţional EBITDA de 37,3 milioane dolari, în scădere cu 21% faţă de nivelul din perioada similară a anului trecut. Profitul net a fost de 16,8 milioane dolari, în scădere cu 59%.
Rompetrol Downstream a consemnat o creştere cu 8% a cantităţilor de carburanţi comercializaţi (benzină, motorină, GPL), de la circa 1,69 milioane tone în perioada ianuarie – septembrie 2017 la 1,82 milioane tone în primele nouă luni ale acestui an. Pe segmentul de retail, compania a consemnat o majorare cu 2% a volumelor comercializate, evoluţia fiind susţinută de programul de rebrading al benzinăriilor Rompetrol şi al punctelor de distribuţie GPL auto, continuarea programelor de optimizare şi reducere a costurilor operationale, dar şi de finalizare a 4 noi staţii.
Pe segmentul de en-gros, aceasta şi-a extins prezenţa de la începutul anului cu 85 de noi baze interne de 9 şi 20 metri cubi, cantităţile totale vândute pe acest canal fiind cu 17% în primele nouă luni ale anului peste cele din perioada similară a anului trecut.
La finele lui septembrie 2018, segmentul de distribuţie al Rompetrol Downstream cuprindea 895 puncte de comercializare (staţii proprii, staţii partener, staţii expres, baze interne), în creştere cu 102 de unităţi fată de septembrie 2017.
„Rompetrol Rafinare continuă să fie cel mai mare exportator de produse petroliere al României, cantităţile de produse petroliere livrate la export de diviziile de rafinare şi petrochimie către subsidiarele KMG International din Bulgaria, Moldova şi Georgia şi către partenerii din regiunea Mării Negre ridicându-se la 1,42 miliarde dolari în primele nouă luni ale anului (cu circa 66% peste indicatorul din perioada similară a anului trecut)”, se mai rată în comunicat.
Compania a plătit peste 1,2 miliarde dolari în perioada ianuarie-septembrie a anului, din care 441 milioane dolari în trimestrul III 2018.
Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct şi indirect) şi Statul român prin Ministerul Energiei (44,69%)