Rompetrol Rafinare îşi creşte substanţial profiturile pe segmentul de distribuţie, dar, per total, compania a intrat pe pierdere
Profitul operaţional al sectorului de distribuţie al Rompetrol a crescut cu 33% în primele nouă luni ale anului 2019, până la 49,5 milioane de dolari, în condiţiile unei cifre de afaceri brute în uşoară scădere (minus 2%), care s-a cifrat la 2,29 miliarde. Comparaţia este cu primele nouă luni ale anului trecut şi apare în rezultatele financiare ale Rompetrol Rafinare Cosntanţa (RRC), compania care operează rafinăria Petromidia şi controlează lanţul de distribuţie-Rompetrol Doenstream.
Pe acest segment, compania şi-a crescut profitul net în primele nouă luni cu 31% faţă de perioada similară a anului trecut, până la 22 de milioane de dolari. Relevant este că această creştere a fost obţinută mail ales pe seama creşterii vânzărilor din benzinării. În termeni de volume, vânzările de carburanţi retail au crescut cu 10%, până la 583.000 de tone, pe când vânzările de carburanţi angro au rămas practic neschimbate: 967.000 de tone faţă de 962.000 în primele nouă luni ale anului trecut.
“Deschiderea a peste 70 de noi puncte de distributie carburanți (stații de carburanți și baze interne) în ultimul an, dar și creșterea importantă pe segmetul NFR (non-fuel retail), au susținut evoluția segmentului de distribuție. Vânzările totale de carburanti pe plan intern s-au ridicat la 1,87 milioane de tone, în creștere cu 2,5% comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2018.
La sfârșitul lunii septembrie 2019, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea 944 puncte de comercializare – stații proprii, stații partener, stații expres și baze interne”, arată compania.
Scăderea marjelor de rafinare a dus la pierdere
Totuşi, la nivel consolidat, RRC a afişat o pierdere netă de 27 de milioane de dolari, faţă de un profit de 33 de milioane în primele nouă luni ale anului trecut, pe fiondul unei scăderi cu 6% a cifrei de afaceri, care a ajuns la 4,13 miliarde de dolari brut.
Chiar dacă, operaţional, rafinăria Petromidia, cea mai mare din ţară, a mers mai bine decât în 2018, scăderea marjelor de rafinare a dus la pierdere.
“Independent de activitatea operațională, rezultatele consolidate au fost impactate de mediul de piață și de presiunea marjelor brute de rafinare, care în primele luni ale anului au scăzut substanțial, de la 51,3 USD/t, la 37,6 USD/t.
Marja europeană de rafinare a scăzut cu 5,4USD/MT (-11,5%) în trimestrul III 2019 față de trimestrul III 2018 și cu 12USD/MT (-27,4%) în primele 9 luni ale anului 2019 față de perioada similară din 2018, ca urmare a unei presiuni semnificative asupra acestora, determinate de creșterea prețului la țițeiul de tip Urals și de scăderea marjelor la benzină și motorină pe plan european”, arată compania.
Petromidia a raportat o cantitate de materie prima procesata de 4,756 milioane tone, cel mai inalt nivel din istorie, pentru o perioada de 9 luni, cu 18.000 tone in plus fata de recordul anului trecut.
Deţinut de compania KazMunayGas din Kazahstan, grupul KMG International desfășoară operaţiuni semnificative în sectoarele de rafinare şi petrochimie, retail, trading şi servicii industriale pe 12 pieţe principale. În România, Grupul deține rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de rafinare de 5 milioane tone pe an, rafinăria Vega Ploiești – cel mai vechi combinat petrochimic, lansat în 1905 – dar şi o rețea de distribuție a carburanților cu peste 740 puncte de vânzare, 230 stații GPL, 9.000 de stații de butelii şi 3 stații de înmagazinare a GPL, alături de 7 depozite.