Rompetrol trimite la Curtea Constituțională și legea care o obligă la plata impozitului pe cifra de afaceri

Încă o mică victorie în meciul pe care grupul Rompetrol îl are cu statul român pe tema taxelor. Instanța trimite la Curtea Constotuțională legea prin care compania este obligată să plătească impozitul minim pe cifra de afaceri. În toamnă, a reușit să facă același lucru cu taxa de solidaritate.
Mihai Nicuţ - Dum, 16 feb. 2025, 21:38
Rompetrol trimite la Curtea Constituțională și legea care o obligă la plata impozitului pe cifra de afaceri

Iată decizia Curții de Apel Constanța, publicată pe portalul instanțelor de judecată

“Încheiere – Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamanta ROMPETROL RAFINARE S.A. Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III „Măsuri fiscale”, pct. 2 al Legii nr. 296/2023, modificată prin art. LXVIII din O.U.G. nr. 115/14.12.2023, respectiv a art. 183 din Legea nr. 227/2015, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 16, art. 45, art. 53 alin. (2) şi (3) din Constituție. Fără cale de atac.

Suspendă soluționarea cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, la Curtea de Apel Constanţa”.

Articolul de lege pe care Rompetrol Rafinare, compania care controlează rafinăria Petromidia, cea mai mare din România, l-a trimis pe masa Curții Constituționale după decizia Curți de Apel Constanța se referă la impozitul minim pe cifra de afaceri. Astfel, companiile din sectorul de petrol și gaze care au o cifră de afaceri de cel puțin 50 de milioane de euro datorează un impozit minim de 1% pe cifra de afaceri. Iar, “în cazul grupului fiscal, cifra de afaceri de peste 50.000.000 euro(…) se calculează de persoana juridică responsabilă prin însumarea cifrei de afaceri a membrilor grupului fiscal”.

Este pentru a doua oară în ultima vreme când Rompetrol se adresează justiției pentru a trimite pe masa Curții Constituționale o prevedere legală din domeniul taxării și și reușește să ajungă acolo.

Toamna trecută, Rompetrol Rafinare a obținut sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a ordonanței de urgență a Guvernului care impune taxa de solidaritate de 60% pe „profiturile excesive” ale companiilor din industriile de țiței, gaze naturale, cărbune și rafinare. Compania a solicitat atunci  și ca statul român să îi restituie aproape 580 milioane lei pe care i-a plătit drept contribuție de solidaritate. Procesul se va relua după pronunțarea Curții Constituționale.

Rompetrol Rafinare este controlată de Grupul Rompetrol, deținut la rândul său de compania națională petrolieră a Kazahstanului, KazMunayGas, iar statul român este acționar minoritar. Compania a avut în 2023 o cifră de afaceri netă de 17 miliarde de lei, dar o pierdere netă de 550 de milioane, și a anunțat acum aproape un an “o devalorizare a activelor operaţionale cu o valoare de 223 de milioane de dolari, aproximativ 82% din rezultatul net negativ al anului 2023”.

Citește și:

Rompetrol a câștigat licitația pentru combustibilul transportului public din Ploiești

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria refuză o aderare „forţată” a Ucrainei la UE înaintea ţărilor din Balcanii de Vest, în ciuda presiunilor
Ungaria refuză o aderare „forţată” a Ucrainei la UE înaintea ţărilor din Balcanii de Vest, în ciuda presiunilor
Deşi Uniunea Europeană aplică o "presiune intensă" pentru ca Ucraina să se alăture blocului înaintea ţărilor din Balcanii de vest, un astfel de scenariu este "în afara discuţiei", a......
Han Jong-hee, unul dintre cei 4 directori executivi ai Samsung a murit în urma unui atac de cord
Han Jong-hee, unul dintre cei 4 directori executivi ai Samsung a murit în urma unui atac de cord
Samsung Electronics a anunțat marți că Han Jong-hee, unul dintre cei 4 directori executivi ai săi, a murit în urma unui ...
Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au avut o creştere anuală de 2,6%, în februarie
Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au avut o creştere anuală de 2,6%, în februarie
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna februarie 2025 cu 0,3% faţă de luna anterioară, ...
Rusia a lansat 139 de drone și o rachetă balistică Iskander-M contra Ucrainei noaptea trecută
Rusia a lansat 139 de drone și o rachetă balistică Iskander-M contra Ucrainei noaptea trecută
Forțele aeriene ucrainene au anunțat marți că Rusia a lansat 139 de drone și o rachetă balistică Iskander-M în timpul ...