Rompetrol, unul dintre contribuabilii vitali pentru România

Nivelul total al contribuţiilor Grupului Rompetrol la bugetul României în perioada 2007-2012 se ridică la peste 6,6 miliarde de dolari, la care se adaugă atât impozitele şi taxele plătite către bugetele locale, cât şi sumele aferente celor 7.000 de angajaţi.
Economica.net - mie, 17 apr. 2013, 07:54
Rompetrol, unul dintre contribuabilii vitali pentru România

Potrivit datelor Ministerului de Finanţe, numai în 2012 Rompetrol Rafinare (operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti) a virat peste 4,6 miliarde de lei (peste 1,3 miliarde de dolari) către bugetul de stat, sumă care plasează compania între cei mai mari plătitori de taxe şi impozite din ţara noastră.

Bugetul este sursa din care statul român asigură salariile bugetarilor – fie că vorbim despre profesori, medici sau funcţionari -, alocaţiile copiilor, medicamentele şi serviciile sanitare, dar şi alte costuri ale instituţiilor de stat, cum ar fi investiţii sau cheltuielile curente.

Dacă am transforma contribuţiile Rompetrol în salarii pentru profesori, acestea ar acoperi retribuţiile pe 4 ani ale tuturor dascălilor din România sau ale medicilor care profesează la noi în ţară pe 25 de ani.

Sumele virate  în 2012 la bugetul de stat ar putea acoperi plata tuturor alocaţiilor copiilor din România pe 18 luni.

Cu o prezenţă în 12 ţări, Grupul Rompetrol reprezintă una din cele mai puternice companii din România şi un important jucător de profil din regiunea Mării Negre şi Mării Mediterane. Parte a KazMunayGas – compania naţională de ţiţei şi gaze din Kazakhstan, acesta deţine cea mai mare rafinărie din România  – Petromidia Navodari, peste 1.000 de puncte de distribuţie carburanţi în şase ţări (România, Republica Moldova, Bulgaria, Franţa, Spania şi Georgia), dar si activitati de upstream în Eurasia şi Orientul Mijlociu.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
ING Bank premiază cu 60.000 de euro, în total, cele mai bune trei antreprenoare descoperite de bancă în programul She’s Next
ING Bank premiază cu 60.000 de euro, în total, cele mai bune trei antreprenoare descoperite de bancă în programul She’s ...
ING Bank România și Visa, în colaborare cu Impact Hub Bucharest, anunță cea de-a doua ediție a programului She’s Next, menit să sprijine dezvoltarea business-urilor deținute majoritar de......
Anunţ de la Guvern despre resursele minerale, „comoara” ce poate scoate din criză ţara noastră
Anunţ de la Guvern despre resursele minerale, „comoara” ce poate scoate din criză ţara noastră
România ar putea să-şi reducă substanţial deficitul, dacă nu să trecem pe excedent cu ajutorul resurselor minerale ...
Cifră record în turism: Christian Tour Holding a încheiat 2024 cu afaceri de peste un miliard de lei
Cifră record în turism: Christian Tour Holding a încheiat 2024 cu afaceri de peste un miliard de lei
Christian Tour Holding, din care fac parte, în principal, tour-operatorul Christian 76 Tour, compania aeriană AnimaWings ...
România se pregăteşte pentru o schimbare istorică. Ce a anunţat Ministrul Educației despre examenul de Evaluare Naţională
România se pregăteşte pentru o schimbare istorică. Ce a anunţat Ministrul Educației despre examenul de Evaluare Naţională
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat miercuri că Evaluarea Naţională, susţinută de absolvenţii ...