Rompetrol Well Services estimează pentru acest an un profit net în scădere cu 25%

Rompetrol Well Services (PTR), divizia de servicii petroliere la sondă a grupului Rompetrol, estimează pentru acest an un profit net în scădere cu 25%, la 16,5 milioane lei (3,8 milioane euro), şi venituri de 97,2 milioane lei (22,5 milioane euro), cu 6,3% sub cele consemnate anul trecut.
Economica.net - mar, 30 apr. 2013, 11:26
Rompetrol Well Services estimează pentru acest an un profit net în scădere cu 25%

Compania a înregistrat anul trecut venituri de 103,7 milioane lei (23,3 milioane euro) şi un profit net de 22 milioane lei (5,1 milioane euro).

Cheltuielile sunt anticipate să stagneze în acest an la 77,4 milioane lei (17,9 milioane euro), potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat, marţi de acţionari în AGA.

Rompetrol Well Services a programat pentru acest an investiţii de 2,6 milioane dolari.

Acţionarii au aprobat în AGA şi distribuirea de dividende în valoare cumulată de 8 milioane lei (1,8 milioane euro), suma reprezentând aproape o treime din profitul consemnat în 2012. Compania va acorda un dividend brut de 0,029 lei/acţiune, similar celui de anul trecut.

Raportat la cel mai recent preţ de la bursă al acţiunilor Rompetrol Well Services, de 0,3544 lei, randamentul dividendului brut este de 8,2%.

Grupul Rompetrol, deţinut de compania de stat din KazMunaiGaz din Kazahstan, are 71,74% din acţiunile Rompetrol Well Services. În acţionariat se regăseşte şi fondul de investiţii KJK Fund SICAV-SIF, înregistrat în Luxemburg şi administrat de o compania KJK Capital Management din Finlanda, cu 5,77% din acţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...