Romsilva introduce o nouă metodă de teledetecţie pentru depistarea tăierilor ilegale de arbori

Economica.net
26 05. 2013
padure_14627000

„Am introdus cu ajutorul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice nişte metode noi de teledetecţie prin care se poate compara pe ortofotoplanuri situaţia pădurii cu 5 ani în urmă şi situaţia actuală, în aşa fel încât pădurarul, titular de canton, nu mai poate comenta şi veni cu tot felul de argumente că nu este vinovat de sustragerile de lemn de pe suprafaţa respectivă. Prin această nouă metodă de teledetecţie încercăm să depistăm toate situaţiile şi toate focarele de acest tip, iar rezultatele sunt spectaculoase”, a declarat directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva, Adam Crăciunescu.

Acesta a precizat că în pădurile administrate de Romsilva poate să exploateze lemn şi un agent economic căruia regia îi dă acest drept, însă problemele apar când agentul taie în plus, iar pădurarul nu sesizează aceste fapte.

Şeful Romsilva nu neagă faptul că unii dintre angajaţii regiei sunt vinovaţi de sustrageri de lemn sau neglijenţă în serviciu pe pădurile administrate, însă toate cazurile depistate – 37 de persoane numai în primele 5 luni ale anului – au fost deferite justiţiei.

„Într-adevăr, populaţia a perceput în ultimii 20 de ani că regia este cel mai mare administrator şi ar fi răspunzătoare de tot ceea ce se întâmplă în păduri. Nu vă ascund că şi noi avem probleme, la Bihor, la Maramureş, Cluj sau la Giurgiu, dar sunt cazuri pe care le descoperim şi le gestionăm. Numai la Ocolul Dobreşti din judeţul Bihor avem 13 persoane acuzate că au permis sustrageri de lemn, iar la nivel naţional, numai în primele 5 luni ale anului, avem vreo 37 angajaţi ai regiei, care vor răspunde penal pentru sustragerile de lemn, neglijenţă în serviciu, fals şi uz de fals. Sunt lucruri pe care nu le tolerăm, nu le ascundem, pentru că ele există, dar pe care încercăm să le gestionăm. Cred, însă, că rezultatele sunt spectaculoase prin folosirea acestei metode de teledetecţie pentru că mergem pe sectoare cu ortofotoplanurile”, a adăugat directorul general al regiei.

Romsilva administrează, pe lângă cele 3,2 milioane de hectare de păduri ale statului, şi un milion de hectare fond forestier din proprietatea persoanelor fizice sau juridice, iar în ultimul timp tot mai multe primării solicită serviciile silvice oferite de Romsilva, chiar dacă tarifele de administrare sunt mai mari decât cele oferite de ocoalele private.

„Suntem preocupaţi ca şi în aceste suprafeţe ale proprietarilor privaţi să plantăm pe zonele neîmpădurite, dar şi să schimbăm imaginea RNP, iar lumea să fie informată că Romsilva administrează doar jumătate din fondul forestier naţional. Asta presupune că nu toate tăierile şi defrişările care sunt prezentate în mass media, multe din ele fără să fie verificate, sunt pe pădurile care aparţin de Romsilva. În ultimul timp, tot mai multe primării au solicitat să se mute de la ocoale silvice private la RNP, cu toate că noi am avut un tarif mai ridicat. Fiind o societate comercială aplicăm TVA 24%, comparativ cu ocoale silvice private care sunt ONG-uri şi care nu sunt toate plătitoare de TVA. Înainte, foarte mulţi proprietari privaţi de pădure au preferat să se ducă la ocoale silvice private pentru că aveau tarife cu 24% mai mici, dar în ultima perioadă sunt tot mai multe solicitări pentru a le oferi noi, regia, serviciul silvic”, a mai spus Crăciunescu.

Romsilva a decis în Consiliul de Administraţie mărirea suprafeţelor arondate unui canton şi care se află în paza unui pădurar deoarece regia deţine echipamente moderne şi mijloace de comunicare mult mai rapide pentru a acţiona în cazul în care se ivesc anumite probeleme.

„Am luat o decizie în Consiliul de Administraţie, ca să putem asigura personalul de pază, să mărim suprafaţa cantoanelor pentru că avem o dotare tehnică bună, mijloace de comunicare mult mai rapide, autoturisme de deplasare în teren şi putem acţiona. Acestea ne-au permis să dăm în pază o suprafaţa mai mare unui pădurar, astfel că în zona de câmpie am stabilit o suprafaţă 400 de hectare de fond forestier pentru un pădurar, în zona de deal – 800 de hectare, iar în cea de munte, circa 1.300 de hectare”, a mai subliniat şeful Romsilva.

RNP-Romsilva funcţionează din 2010 sub autoritatea Ministerului Mediului şi Pădurilor şi administrează 3.266.494 hectare de pădure aflată în proprietatea statului cu circa 18.000 de angajaţi, asigurând servicii silvice pentru o suprafaţă de 1.123.378 hectare fond forestier proprietate publică a unităţilor administrativ teritoriale sau privată a proprietarilor privaţi. Din totalul suprafeţei administrate 586.214 hectare se găsesc în arii protejate şi care cuprind inclusiv ultimele păduri virgine din Europa.