Romsilva va împăduri o suprafaţă de 15.000 hectare în 2012

Regia Naţională a Pădurilor (RNP)- Romsilva va împăduri în acest an o suprafaţă de 15.000 de hectare, iar peste 40%, respectiv 6.120 de hectare vor fi plantări efective, a declarat pentru AGERPRES, directorul general al Romsilva, Valerian Solovăstru.
Economica.net - vin, 06 apr. 2012, 09:08
Romsilva va împăduri o suprafaţă de 15.000 hectare în 2012

„Romsilva şi-a propus să redea circuitului productiv în 2012 peste 15.000 de hectare, din care prin împăduriri directe 6.120 de hectare. Vom realiza în această primăvară lucrările pentru 4.000 hectare, iar diferenţa în toamnă. La ora actuală sunt judeţe unde acţiunea s-a încheiat, respectiv în partea de sud a ţării, dar în unele au început timid din cauza timpului nefavorabil. Este vorba de zona alpină, cum ar fi şi judeţul Suceava, unde avem şi cele mai mari suprafeţe pentru împăduri. Cred că în jurul datei de 15 mai vom finaliza toate lucrările”, a precizat Solovăstru.

Potrivit acestuia, fondurile alocate pentru programul de împădurire din 2012, pentru suprafeţele din proprietatea statului şi administrate de Romsilva depăşesc 120 de milioane lei. „Avem o sumă de 120 de milioane de lei din Fondul de conservare constituit la nivelul regiei din masa lemnoasă vândută, bani care vor fi alocaţi împădurilor şi lucrărilor de regenerare doar pentru suprafeţele deţinute de stat şi administrate de Romsilva. Vom mai efectua lucrări pe alte o mie de de hectare, unde sunt proprietari persoane fizice, dar acestea le vom face cu fondurile proprietarilor”, a subliniat şeful Romsilva.

Solovăstru a menţionat că necesarul de puieţi pentru lucrările de împăduriri din acest an este asigurat în totalitate din pepinierele regiei. „Puieţii forestieri necesari provin în întregime din pepinierele noastre. Avem şi un disponibil de 20 de milioane de puieţi pentru alţi beneficiari, respectiv pentru ocoale private sau persoane fizice, dar vom oferi şi un milion de puieţi sponsorizări către ONG-uri, şcoli şi pentru cei care fac acţiuni de voluntariat”, a adăugat directorul general al regiei. Anual Romsilva are un disponibil de 50-60 de milioane de puieţi pentru lucrările de împădurire şi produce toată gama de puieţi de care are nevoie, speciile cele mai plantate fiind molid, brad, frasin, fag, dar şi cireş, măr şi plop.

Pădurile României ocupă aproximativ 30% din suprafaţa ţării, respectiv 6,7 milioane hectare, în creştere faţă de anii trecuţi, când procentul era de 26,8%. România se situează pe locul 12 printre ţările Europei în ceea ce priveşte gradul de împădurire, dar este încă sub procentul mediu de 31% cât reprezintă pădurile din suprafaţa totală a Europei.

RNP-Romsilva funcţionează din 2010 sub autoritatea Ministerului Mediului şi Pădurilor şi administrează 3,3 milioane hectare de păduri proprietatea statului şi aproape un milion de hectare de pădure din proprietate privată.

Te-ar mai putea interesa și
Incident grav în Cisiordania. Armata israeliană a tras spre o delegație de diplomați occidentali
Incident grav în Cisiordania. Armata israeliană a tras spre o delegație de diplomați occidentali
Vizita unor diplomaţi în nordul Cisiordaniei ocupate a fost întreruptă miercuri de ceea ce armata israeliană a prezentat ca fiind tiruri de somaţie, după ce Autoritatea Naţională......
Studiu Deloitte România despre piața locală de artă: colecționarii români sunt motivați în principal de criterii estetice și personale, însă iau în calcul și beneficiile investiționale
Studiu Deloitte România despre piața locală de artă: colecționarii români sunt motivați în principal de criterii ...
Colecționarii români sunt motivați în principal de rațiuni estetice și personale atunci când achiziționează lucrări ...
Mai multe companii americane foarte mari caută să se împrumute în Europa, din cauza temerilor provocate pe piața SUA de politicile lui Trump
Mai multe companii americane foarte mari caută să se împrumute în Europa, din cauza temerilor provocate pe piața SUA ...
O serie de mari companii americane, de la Pfizer Inc. şi până Alphabet Inc., împrumută euro în volume fără precedent, ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Precon a început organizarea de șantier pe lotul Chiribiș – Biharia
VIDEO Autostrada Transilvania: Precon a început organizarea de șantier pe lotul Chiribiș – Biharia
Constructorul lotului Chiribiș - Biharia din Autostrada Transilvania a demarat organizarea de șantier, conform ordinului ...