Romsilva va scoate la vânzare 31.000 de pomi de Crăciun. Prețurile rămân la fel ca în anii trecuți

Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva scoate la vânzare în acest an aproape 31.000 de pomi de Crăciun, iar preţurile pornesc de la 15 lei pentru specia molid şi ajung la 35 de lei pentru cei din specia brad, a declarat, miercuri, Bodgan Boghian, şef serviciu în cadrul Direcţiei Comerciale a Romsilva, la Pepiniera Silvică Cozieni din judeţul Ilfov, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 23 nov. 2022, 17:29
Romsilva va scoate la vânzare 31.000 de pomi de Crăciun. Prețurile rămân la fel ca în anii trecuți

„Romsilva oferă spre vânzare pentru sezonul Sărbătorilor de iarnă din acest an aproape 31.000 de pomi de Crăciun, iar preţurile sunt aceleaşi ca şi în anii trecuţi. Acestea pleacă de la 15 lei, inclusiv TVA, la specia molid, cu dimensiunea de 0,7 şi un metru, iar cei care ajung la înălţimea de 3 metri sunt la 25 de lei, în timp ce pentru specia brad preţul este între 25 şi 35 de lei. Preţurile acestea sunt valabile aici, la locul de recoltare, iar dacă sunt transportaţi în pieţe sau în alte locaţii se adaugă costurile de transport, manipulare şi depozitare. Posibilităţile de recoltare din acest an au fost cam aceleaşi ca şi în anii precedenţi. Anul trecut am avut posibilitatea să recoltăm 34.000 de pomi de Crăciun şi am vândut efectiv în jur de 30.000 de brazi”, a precizat reprezentantul Romsilva.

Preţurile sunt mai mari pentru brazii în ghiveci, deoarece acestea sunt în funcţie de cheltuielile care au fost efectuate pentru producerea lor şi pot varia între 100 şi 250 de lei.

Bodgan Boghian a subliniat că orice persoană fizică care doreşte un brad poate să solicite acest lucru la Pepiniera Silvică Cozieni sau la ocoalele silvice din cadrul RNP, Romsilva valorificând de regulă pomii de Crăciun de la locul de producere.

Întrebat dacă se observă în rândul românilor tendinţa de a cumpăra mai mult brazi artificiali, Boghiu a precizat că tot mai mulţi români preferă brazii în ghiveci sau cu rădăcini protejate cu baloţi, pentru a-l putea transplanta ulterior în curte. Din experienţa anilor trecuţi, în ghivece se vând în jur de 10.000 de brazi, a adăugat el.

La rândul său, Florian Băncilă, inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Brăneşti, a explicat cum trebuie păstrat un brad în ghiveci pe perioada Sărbătorilor de Crăciun, astfel încât ulterior acesta să poate fi replantat afară în curte sau grădină, având în vedere stresul de trecere al acestuia de la mediul intern la cel extern.

„Ideal ar fi să nu îl ţinem într-un mediu intern cald o perioadă mai mare decât este cea specifică Sărbătorilor de Crăciun. Nu trebuie aşezat lângă surse de căldură, trebuie să aibă lumină şi pământul din ghiveci să fie păstrat reavăn, nu neapărat umed, dar datorită temperaturii din interior, apa din pământ se evaporă şi atunci trebuie să păstrăm această umiditate. După perioada sărbătorilor se scoate timp de câteva zile într-un spaţiu neîncălzit, dar protejat, închis parţial sau total, cu lumina neapărat, până când prindem o zi cu temperaturi pozitive, chiar cu un pic de soare, pentru a-l putea replanta”, a subliniat inginerul silvic. El a menţionat că un brad pentru a ajunge la 3 metri înălţime are nevoie de circa 12 ani.

Nu în ultimul rând, inginerul silvic a explicat şi modul de replantare, dar a oferit şi câteva sfaturi pentru cei care cumpără brazi tăiaţi din piaţă. „Trebuie să pipăiţi cu degetele acele, iar dacă e tăiat demult, ele cad imediat. Acesta este principalul element, dar mai trebuie şi să mirosiţi acele. Dacă sunt proaspete ele emană acel ulei volatil care este esenţa plăcerii de a avea un brad”, a menţionat Băncilă.

Pepiniera Silvică Cozieni din judeţul Ilfov are peste 100 de ani şi se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare. Aceasta produce în general puieţi forestieri pentru împăduriri, dar şi puieţi ornamentali, respectiv 50.000 – 60.000 de puieţi pe ciclu de producere, circa 10.000 la hectar. „În schimb la puieţii forestieri, din semănătură, obţinem în maximum 2 ani de la 150.000 la 300.000 de puieţi la hectar. Practic, de pe un hectar putem facem puieţi pe care îi putem planta pe circa 60 de hectare şi vorbim aici de stejar”, a adăugat Florian Băncilă.

Potrivit datelor Romsilva, dintre cei 30.594 de pomi de Crăciun puşi pe piaţă în acest an prin intermediul ocoalelor silvice de stat, 21.814 bucăţi, adică aproape 75%, sunt produşi în pepinierele silvice ale Romsilva, în cadrul unor culturi specializate, iar 8.780 provin din lucrări silvice autorizate, în urma cărora se extrag exemplarele din regenerările naturale unde există o densitate excesivă. Majoritatea pomilor de Crăciun oferiţi spre vânzare în acest an sunt din specia brad, 22.295, în timp ce restul de 8.299 de bucăţi sunt din specia molid sau alte specii de răşinoase.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

Sursa foto: Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
Ambasada României din SUA anunță că țara noastră a reușit să îndeplinească criteriul ratei de refuz al vizelor pentru a se califica în Programul Visa Waiver
Ambasada României din SUA anunță că țara noastră a reușit să îndeplinească criteriul ratei de refuz al vizelor ...
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver, relatează Agerpres....
Bolojan: E greu să spun acum dacă există posibilitatea unui guvern de uniune naţională
Bolojan: E greu să spun acum dacă există posibilitatea unui guvern de uniune naţională
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat marţi că, în prezent, este greu să spună dacă există posibilitatea ...
Hotărâre de Guvern. Contractul colectiv de muncă din sectorul bancar a fost extins astfel încât să cuprindă toți angajații
Hotărâre de Guvern. Contractul colectiv de muncă din sectorul bancar a fost extins astfel încât să cuprindă toți ...
Guvernul a aprobat miercuri o hotărâre prin care contractul colectiv de muncă a fost extins la nivelul întregului sector ...
Bolojan: PNL propune reforma statului şi a lumii politice. Reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţiei partidelor
Bolojan: PNL propune reforma statului şi a lumii politice. Reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţiei partidelor
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat, marţi, că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, ...