Romtelecom – Cosmote a creat noi poziții de management comune și schimbă directorul comercial
Au fost create următoarele poziții, Director Executiv Strategie, Transformare și Servicii Wholesale România, Director Executiv Managementul Aprovizionării România, Director Executiv Relații ale Companiei România, Director Comunicare România și Șef de Birou România
Astfel, Gunnar Pahnke este numit Director Executiv Strategie, Transformare și Servicii Wholesale România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și Cosmote România); Bogdan Voicu este numit Director Executiv Managementul Aprovizionării România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și Cosmote România); Emmanuel Sordet este numit Director Executiv Relații ale Companiei România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și Cosmote România).
Ruxandra Vodă este numită Director Comunicare România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și Cosmote România), iar Olaf Lausen este numit Șef de Birou România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și Cosmote România).
„Prioritatea mea este să îmbunătățesc constant performanța acestor două companii, astfel încât să ofere clienților noștri produse și servicii integrate, angajaților un mediu de lucru sigur și acționarilor un profit sustenabil. Aceste noi numiri reprezintă una dintre acțiunile menite să optimizeze procesele de business și să consolideze rezultatele remarcabile pe care Romtelecom și Cosmote România le-au obținut până acum.”, a spus domnul Nikolai Beckers, CEO Romtelecom și Cosmote România.
În același timp, începând cu 1 august 2013,Panos Makris, actualul Director Executiv Comercial România, părăsește Grupul pentru a explora noi oportunități profesionale, această poziție rămânând vacantă începând cu data mai sus menționată. Astfel, Mathias Hanel este numit Director Executiv Comercial România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și Cosmote România).
„Îmi exprim aprecierea și recunoașterea față de dl. Makris, pentru contribuția sa valoroasă la toate realizările de pe segmentul comercial și îi urez succes în planurile sale de viitor”, a adăugat domnul Beckers.