Romtelecom: creştere pe televiziune şi internet. EBITDA mai mare cu 82%

10 05. 2012
magazin_09031600

„Scăderea veniturilor de aproximativ 3% de la an la an, în comparaţie cu cea de aproximativ 8% înregistrată anul trecut, reflectă schimbările în strategia comercială a companiei, diminuarea amortizarii şi stabilizarea generală a economiei. De asemenea, în ciuda creşterii costurilor generate de conţinutul TV, cheltuielile operaţionale au scăzut cu 2,8% în primul trimestru al 2012, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului anterior, datorită reducerii personalului şi a costurilor echipamentelor”, a declarat Anastasios Tzoulas, Director Executiv Financiar, Romtelecom.

Pe segmentul internet broadband, numărul de abonaţi a urcat cu 8,9%, de la 1,062 milioane la 1,156 milioane.

Serviciile de televiziune prin satelit, prin internet (IPTV) şi prin cablu digital au înregistrat un avans al numărului de clienţi de 11,8%, de la 1,064 milioane la 1,19 milioane.

„Aproape jumătate dintre clienţii companiei folosesc acum de la Romtelecom două servicii indispendabile pentru orice gospodarie: TV sau broadband şi voce fixă.Numărul utilizatorilor de internet şi TV a continuat să crească ajungând să atingă împreună 2,3 milioane, la o rată de creştere care reflectă un comportament mai prudent din partea consumatorilor. Pe segmentul business, Romtelecom continuă să fie lider de piaţă pentru segmentele de telefonie fixă, internet fix şi VPN”, a mai spus reprezentantul Romtelecom.

Numărul clienţilor pe telefonie fixă a scăzut cu 5,4% în primul trimestru, de la 2,585 milioane în primele trei luni ale anului trecut la 2,446 milioane în acest an, potrivit unui comunicat al grupului elen OTE, acţionarul majoritar al Romtelecom.