Romtelecom iese la vânzare pe piaţa imobiliară
Romtelecom începe procedura de vânzare la nivelul întregii ţări pentru 42 de proprietăţi imobiliare din 16 judeţe ale ţării. Este vorba despre terenuri sau spaţii cu diverse destinaţii – comerciale, tehnice, spaţii de birouri, de depozitare, destinate activităţilor turistice sau apartamente. Compania intenţionează astfel să îşi optimizeze resursele pentru a se putea concentra mai bine pe activitatea de bază. „Procesul de vânzare este parte a strategiei Romtelecom de a-şi optimiza resursele, de a reduce complexitatea portofoliului său de proprietăţi imobiliare, dar şi pentru a creşte eficienţa şi a se concentra pe operaţiuni specifice domeniului său principal de activitate”, au declarat oficialii companiei, într-un comunicat.
Romtelecom încearcă să îşi vândă din active de mai mulţi ani, din 2010 investind şi într-un site ce include proprietăţile companiei disponibile pentru închiriere sau vânzare.
Apartamente Romtelecom la vânzare
În Bucureşti Romtelecom a scos la vânzare opt apartamente cu preţuri pornind de la 47.000 de euro pe calea Giuleşti, Bd Ion Mihalache şi Bd Chişinău. Cel mai ieftin apartament pe care Romtelecom l-a scos la vânzare în Bucureşti este pe Bd Chişinău şi are 54 de mp pătraţi utili. Compania mai vrea să vândă apartamente şi în Medgidia, Tulcea şi Slobozia.