Romtelecom şi Cosmote: Scăderea agresivă a tarifelor de interconectare va reduce investiţiile
Reprezentanţii celor două companii, cotrolate de grupul elen OTE, consideră că trebuie avut în vedere faptul că pe o piață foarte competitivă, unde prețurile oferite utilizatorilor finali sunt deja printre cele mai scăzute din Europa, aceste descreșteri extrem de abrupte ale tarifelor de terminare a apelurilor pot avea un impact semnificativ pe termen lung asupra industriei și pieței în ansamblu, nu neapărat în beneficiul consumatorilor.
Romtelecom şi Cosmote analizează impactul pe care aceste măsuri l-ar putea avea asupra business-urilor lor şi vor comunica ANCOM o poziţie în termenul solicitat.
ANCOM propune reducerea drastică a tarifelor maxime de interconectare la telefonie începând cu l ianuarie 2014, de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,86 eurocenţi/minut pentru apelurile la puncte mobile şi de la 0,67 eurocenţi la 0,15 eurocenţi/minut pentru cele fixe.
ANCOM a publicat joi spre consultare publică tarifele maxime propuse pentru serviciile de interconectare în vederea terminării apelurilor telefonice la puncte fixe şi mobile, determinate pe baza unor modele de calculaţie a costurilor.
„Tarifele de interconectare rămân cheia competiţiei în telecom. Pe piaţa de terminare fiecare operator are un monopol natural şi de aceea este nevoie să reglementăm aceste tarife, iar datele din piaţă demonstrează că nivelurile stabilite de ANCOM în ultimii 10 ani au stimulat concurenţa, inovaţia şi investiţiile în piaţa de comunicaţii din România. Sub presiunea concurenţei, tarifele medii pentru apeluri au scăzut de 7 ori, iar consumul a crescut exponenţial”, a declaray într-un comunicat Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM.
Potrivit sursei citate, concurenţa a condus spre tarife tot mai mici – în prezent consumatorii români plătesc unul dintre cele mai mici tarife medii la nivelul Uniunii Europene – 1,9 eurocenţi/minut – dar a şi stimulat operatorii de comunicaţii să realizeze investiţii masive în dezvoltarea unor reţele tot mai eficiente şi în furnizarea de noi servicii, precum cele de internet în bandă largă.