Roşia Montană: Gabriel Resources se aşteaptă să aibă avizul Parlamentului în două-trei luni

Economica.net
03 09. 2013
rosia_montana_27694500

„Sperăm că va fi un proces de două, până la trei luni. Este puţin incert”, a declarat directorul general al Gabriel Resources, Jonathan Henry, într-un interviu telefonic acordat Bloomberg.

Gabriel Resources controlează Roşia Montană Gold Corporation, dezvoltatorul controversatului proiect minier de la Roşia Montană.

Compania, înregistrată în Canada, este sprijinită de fondul de hedging Paulson & Co., controlat de miliardarul american John Paulson, de BSG Resources, deţinută de Beny Steinmetz, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Israel, de Electrum Strategic Holdings, a omului de afaceri american Thomas Kaplan, un important investitor în industria aurului, şi de Newmont Mining Corp, unul dintre cei mai mari producători de aur la nivel mondial.

Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat săptămâna trecută de Guvern şi va fi dezbătut în Parlament.

Proiectul de lege prevede creşterea participaţiei statului în proiect cu 5,69 puncte procentuale, la 25%, şi majorarea redevenţelor de la 4% la 6% din valoarea producţiei. Proiectul de lege califică exploatarea de la Roşia Montană drept un proiect de interes naţional.

Mii de persoane au protestat duminică şi luni împotriva proiectului de la Roşia Montană, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară.

Gabriel Resources consideră că a făcut o ofertă generoasă statului român.

„Oferta pe care am pus-o pe masă este destul de generoasă şi sperăm că şi Parlamentul român va fi de acord cu asta”, a declarat Jonathan Henry, CEO-ul Gabriel Resources.

El a adăugat că nu se aşteaptă ca autorităţile să emită avizul de mediu pentru proiect înainte de încheierea dezbaterii parlamentare.

„Nu cred că guvernul ne va acorda avizul de mediu până când dezbaterea parlamentară nu se va fi încheiat. Avem nevoie ca acest proiect să fie totalmente finanţabil, iar pentru aceasta este necesar ca Parlamentul român să ne susţină”, a mai afirmat Henry.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că nu exclude opţiunea de a convoca un referendum pe tema proiectului de la Roşia Montană simultan cu alegerile pentru Parlamentul European din 2014.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că ideea exprimată de preşedinte, de a declanşa un referendum privind proiectul Roşia Montană, este una foarte bună.

Ponta a spus că, dacă nu s-ar fi făcut partea tehnică de negociere care ţine de acest proiect, statul român ar fi fost dat în judecată de către companiile implicate, care ar fi solicitat despăgubiri de circa două miliarde de dolari.

Premierul a spus că Parlamentul este instituţia care are legitimitatea de a lua o decizie, fiind şi locul ideal de dezbatere şi de informare în ceea ce priveşte acest proiect.

Zăcământul de la Roşia Montană conţine resurse evaluate la 300 de tone de aur şi 1.600 tone de argint.