Acţionarii Roşia Montană Gold Corporation au adus 57 de milioane de euro în România, luna trecută
Roşia Montană Gold Corporation SA (RMGC), companie ai căror acţionari sunt compania minieră de stat Minvest Roșia Montană S.A. – cu 19.31% și Gabriel Resources – cu 80.69% şi care are în plan dezvoltarea unui proiect minier la Roşia Montană şi-a majorat capitalul social în luna februarie cu aproximativ 57,8 milioane de euro. Este a doua cea mai mare majorare de capital a lunii februarie, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Sursa finanţării este Marea Britanie, ţara unde îşi are sediul biroul principal al companiei.
Din datele ONRC, anul trecut, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) nu a raportat nicio majorare importanta de capital, statisticile Oficiului indicând, pentru fiecare lună a anului, un top 40 societăţi după participarea străină la capitalul social total subscris.
Compania Roşia Montană Gold Corporation intenţionează să dezvolte la Roşia Montană cea mai mare exploatare minieră din România, propunându-şi să extragă aproximativ 300 de tone de aur şi 1.400 tone de argint, echivalentul a 20.000 de lingouri. În momentul de faţă proiectul este îngheţat de o decizie judecătorească prin care este blocată descărcarea arheologică a unei părţi a investiţiei. Proiectul presupune utilizarea cianurilor şi a fost criticat de ecologişti.
Citeşte şi: Attila Korodi: Cine se grăbeşte pe proiectul Roşia Montană greşeşte