Rosneft va cumpăra ţiţei şi va investi în sectorul energetic din Libia
NOC nu a precizat valoarea investiţiei Rosneft în sectorul de explorare şi producţie.
În ultimele luni, producţia de ţiţei a Libiei s-a dublat, ajungând la aproximativ 700.000 de barili pe zi (bpd), dar sub nivelul 1,6 milioane bpd înregistrat înainte de turbulenţele din 2011.
NOC vrea să-şi majoreze producţia la 1,2 milioane bpd anul acesta şi la 2,1 milioane bpd până în 2020.
Tranzacţia face parte din eforturile NOC de a încuraja investiţiile companiilor petroliere străine în vederea majorării producţiei şi a vânzărilor de ţiţei.
Şi grupul austriac OMV, proprietarul Petrom, a anunţat luna aceasta că a reluat producţia la zăcămintele Sirte şi Sharara din Libia, în urma îmbunătăţirii situaţiei politice şi a securităţii în statul african.
În trimestrul patru din 2016, producţia OMV în Libia s-a situat la aproximativ 3.000 de barili pe zi.
De asemenea, OMV şi-a majorat participaţia în zăcământul Sirte Basin.
Producţia OMV în Libia ar urma să se ajungă anul acesta 10.000 de barili pe zi. În cazul îmbunătăţirii securităţii în statul african, OMV şi-ar putea majora producţia până la 50.000 de barili pe zi.
OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.