Rovana Plumb: Cupru Min Abrud are nevoie de investiţii pe mediu de 15 milioane de euro
Rovana Plumb a declarat, sâmbără, într-o conferinţă de presă la Bucureşti, că aşteaptă conducerea Cupru Min la Bucureşti în următoarele două săptămâni, împreună cu directorul APM Alba, Mihaela Mih Dehelan, şi deputatul PSD Ioan Dârzu, liderul PSD Alba, pentru a găsi soluţia legală de finanţare pe zona de mediu a companiei Cupru Min, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Cupru Min are nevoie de investiţii pe mediu de 15 milioane de euro, din care cel mai important obiectiv este staţia de neutralizare a apelor acide. Efectuarea investiţiilor este o condiţie ce trebuie respectată, pentru că există anumite norme în vigoare şi sunt convinsă că vom găsi sursele de finanţare, astfel încât, cu toate că ele vor trebui cuprinse în autorizaţia integrată de mediu, într-un timp relativ optim să poată fi realizate”, a spus Rovana Plumb.
Potrivit acesteia, Cupru Min a depus la Agenţia de Protecţia Mediului Alba solicitarea de emitere a autorizaţiei integrate de mediu, care presupune şi măsuri în ceea ce priveşte realizarea investiţiilor de mediu.
Conform ministrului Mediului, la Guvern s-a discutat despre un plan de privatizare în ceea ce priveşte Cupru Min, însă nu a dorit să ofere mai multe detalii despre acesta.
„Eu doresc să vorbesc numai din punct de vedere al Ministerului Mediului. Sunt necesare aceste investiţii pe zona mediului la Cupru Min, incluzând aici şi gestiunea deşeurilor miniere respective”, a conchis Rovana Plumb.
Ministerul Economiei a fost mandatat de Guvern să caute un investitor cu care să se asocieze pentru a finanţa activitatea Cupru Min, acest investitor, care poate fi trader sau producător din domeniu, urmând să contribuie cu fonduri minime de 40-50 milioane euro. Ulterior, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, declara că sunt trei oferte „foarte serioase” pentru Cupru Min, dar există şi alte opţiuni în cazul producătorului de cupru, precum atragerea unor traderi de materii prime sau a SIF-urilor.
Principalul obiect de activitate al Cupru Min Abrud îl constituie extracţia de minereuri metalifere neferoase.