Rovana Plumb: Punctul de pensie ar putea fi majorat din 2015 cu 4%, dar se poate ajunge până la 4,4%-4,5%
‘Există o discuţie cu organismele internaţionale pentru a majora punctul de pensie. Anul acesta a fost majorat cu 3,75% şi urmează pentru 2015 să existe o majorare a punctului de pensie, undeva la 4% îl vedem noi, specialiştii din minister, în momentul de faţă, dar se poate ajunge la 4,4%-4,5%. Am spus undeva în jur de 4% dar, ţinând cont de faptul că avem obiective politice ambiţioase pe această zonă şi pentru că trebuie să ţinem cont de faptul că vrem într-adevăr să îmbunătăţim condiţiile de viaţă ale fiecărui cetăţean, există şi această formulă de majorare cu 0,4-0,5% la sută în plus, dar acest lucru ţine foarte mult de negocierile pe care le vom face cu organismele internaţionale, cu Fondul Monetar Internaţional, cu Comisia Europeană şi Banca Mondială’, a explicat Rovana Plumb.