Rovinieta poate fi plătită de mâine şi prin SMS. Vezi în ce reţea este disponibil serviciul

Economica.net
04 12. 2012
masini_auto_trafic_drumuri_aglomeratie_6577980_20986400

Achitarea acestui tarif prin intermediul SMS a devenit posibilă de la finele săptămânii trecute, urmare a intrării în vigoare a prevederilor unui ordin al Ministrului Transporturilor. Plata poate fi efectuată în acest mod numai de către utilizatorii români şi numai pentru perioada minimă de utilizare, se arată într-un comunicat al Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).

Această facilitate de plată a rovinietei a fost dezvoltată şi pusă la dispoziţia utilizatorilor de CNADNR împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi operatorul de telefonie mobila Orange.

La achitarea tarifului, solicitantul (client cu abonament Orange sau client Orange PrePay) va transmite, prin SMS, la numărul 7500, numărul de înmatriculare al vehiculului, urmat de categoria rovinietei corespunzătoare tipului vehiculului şi va primi un SMS prin care va fi informat că rovinieta va fi emisă pentru datele furnizate şi cu privire la costul taxei şi cel total al tranzacţiei.

Clientul va confirma emiterea rovinietei prin transmiterea, la acelaşi număr, a unui nou SMS cu textul „DA”.

Ulterior, utilizatorul va primi un SMS de confirmare a emiterii rovinietei, moment în care va fi tarifat cu suma corespunzătoare rovinietei alese.

„Menţionăm faptul că în condiţiile în care utilizatorul nu cunoaşte sau nu este sigur de categoria rovinietei ce trebuie achiziţionată, are posibilitatea de a obţine această informaţie transmiţând la numărul 7500 în reţeaua Orange, prin SMS, textul INFO (tarif 5 eurocenþi/SMS trimis). Pentru informaţii şi detalii suplimentare privind achitarea tarifului de utilizare prin intermediul serviciului de mesaje scurte – SMS, va fi pus la dispoziţia clienţilor Orange, în cel mai scurt timp, numărul de telefon 1788 (număr cu tarif normal în reţeaua Orange), ce va putea fi apelat de luni până joi în intervalul orar 08:30 – 16:30 şi vineri în intervalul orar 08:30 – 14:00”, se precizează în comunicatul Companiei de Drumuri.

Costul asociat emiterii rovinietei prin intermediul SMS pentru un auturism este de 2,74 euro, durata de valabilitate fiind de şapte zile. În cazul vehiculelor de transport marfă cu masa totală maximă admisă mai mare sau egală de 12 tone, cu minim 4 axe (inclusiv), preţul rovinietei pentru o zi este de 9,43 euro.

Pentru clienţii cu abonament Orange, la tarifele menţionate, în factura emisă, se adaugă TVA. Pentru deţinătorii de cartele PrePay – Orange, TVA se aplică la achiziţionarea creditului.