Autostrada Comarnic-Brașov: Aprile, noul termen limită. Statul vrea un preţ mai mic

Proiectul Autostrăzii Comarnic - Braşov va merge mai departe dacă se va reuşi restructurarea acestuia, respectiv identificarea unui model financiar mai eficient pentru bugetul României, la realizarea căruia să participe şi instituţii financiare internaţionale, precum BEI sau BERD, iar pe aceste coordonate ale restructurării proiectului discuţiile cu consorţiul Vinci-Strabag-Aktor vor continua până în luna aprilie, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
Economica.net - sâm, 14 feb. 2015, 13:51
Autostrada Comarnic-Brașov: Aprile, noul termen limită. Statul vrea un preţ mai mic

Şeful de la Transporturi a dat asigurări că nu se va renunţa la construirea unei autostrăzi între Comarnic şi Braşov şi nici nu se abandonează ideea de concesiune, ci doar se caută cea mai bună soluţie care să fie susţinută atât de partidele aflate la guvernare, cât şi de Opoziţie, cu care să fie de acord şi populaţia şi care să se încadreze în condiţiile economico-financiare actuale ale României.

Ioan Rus a explicat că, în urma dezbaterii publice la care a fost supus proiectul acestei autostrăzi, au fost identificate poziţii pro şi contra realizării.

„Am avut o întâlnire acum câteva zile cu grupul care a câştigat acest dialog competitiv, respectiv Vinci – Strabag – Aktor. În acest moment, în urma deciziei pe care şi primul ministru şi eu am avut-o, aceea de a supune proiectul (de realizare a Autostrăzii Comarnic – Braşov – n. r.) dezbaterii publice, au apărut o serie de poziţii divergente. La acestea s-au adăugat concluziile parlamentarilor în urma discuţiilor avute cu cele două Comisii (de transporturi – n. r.) din Parlament, respectiv mai mulţi parlamentari ai Opoziţiei au spus că proiectul acesta nu este bun.

Din poziţii publice, alţi lideri, persoane neutre, să spunem, au spus că proiectul este dificil de susţinut financiar de bugetul ţării. Am discutat deja cu reprezentanţii consorţiului Vinci – Strabag – Aktor şi, în varianta în care vom reuşi să restructurăm proiectul, să găsim un model financiar mai eficient, deci să îl aducem într-o zonă în care să participe şi instituţiile internaţionale – BEI, BERD -, în condiţiile în care şi în scrisoarea cu FMI şi Comisia Europeană sunt nişte lucruri vizavi de această autostradă, respectiv poziţia Eurostat, care trebuie să spună dacă aceşti bani – 1,8 miliarde (de euro – n. r.) sunt luaţi în calcul la stabilirea deficitului bugetar, pentru aceste lucruri ne-am dat răgaz încă o perioadă să le discutăm, să le încercăm. Dacă găsim o variantă acceptabilă pentru toată lumea, proiectul ar putea să meargă mai departe. Dacă nu, şi se menţin datele actuale, va trebui să găsim o altă construcţie a acestui proiect. Pe aceste coordonate ale restructurării proiectului continuăm până în luna aprilie discuţiile cu partenerii din consorţiul Vinci-Strabag-Aktor’, a explicat ministrul Transporturilor.

Acesta a adăugat că, pentru a facilita legătura dintre Bucureşti şi Braşov, se află în analiză o nouă rută pe Valea Doftanei, între Câmpina şi Săcele, unde un nou drum naţional va fi finalizat până anul viitor.

„În prezent, pentru a facilita legătura dintre Bucureşti şi Braşov, se află în derulare încă o rută pe Valea Doftanei, Câmpina – Săcele. Astfel, între DN 1 şi DN1A mai apare probabil până anul viitor, un nou drum naţional pe Valea Doftanei, deci circulaţia va fi împărţită la şase benzi, nu la patru, ca acum. De asemenea, sunt studii avansate pentru posibilitatea realizării unor centuri, atât la Comarnic, cât şi la Buşteni, astfel încât, până la momentul la care Autostrada Comarnic-Braşov va fi finalizată – pentru că, indiferent cum procedăm, va dura câţiva ani – să avem soluţii alternative care să fluidizeze traficul între Braşov şi Bucureşti”, a spus Ioan Rus.

El a subliniat că proiectul autostrăzii ar putea fi continuat dacă se va reuşi restructurarea acestuia, astfel încât să fie acceptat de specialiştii în domeniu, de populaţie, de clasa politică.

”Dacă vom reuşi restructurarea proiectului de o manieră în care toată lumea să fie de acord, vom putea merge cu acest proiect sau cu o variantă a acestui proiect mai departe. Nu renunţăm la autostradă între Comarnic şi Braşov, ci doar îi căutăm soluţia cea mai bună, acceptată şi de noi şi de Opoziţie, şi de populaţie şi acceptată în condiţiile economico-financiare pe care România le are în acest moment. Dacă reuşim să restructurăm proiectul, să fie acceptat de toată lumea, să fie agreat şi de instituţiile financiare internaţionale, dar şi cu participarea acestora, e în regulă, putem gândi în continuare acest proiect. Fiindcă toate acestea înseamnă timp, căutăm să punem în aplicare soluţiile alternative care rezolvă parţial problema, respectiv naţionalul de pe Valea Doftanei şi centuri ocolitoare pe unde se poate”, a subliniat ministrul Rus.

Valoarea actualizată netă a plăţilor de disponibilitate pentru Autostrada Comarnic-Braşov este de 2,732 miliarde de euro şi reprezintă suma totală pe care statul român ar plăti-o pentru construcţia, operarea şi întreţinerea acesteia, sub condiţia ca această sumă să fie deja disponibilă.

Potrivit proiectului de concesiune al Autostrăzii Comarnic – Braşov, publicat pe 14 ianuarie pe site-urile CNADNR şi Ministerului Transporturilor, construcţia ar dura patru ani, operarea şi întreţinerea sunt prevăzute pentru o perioadă de 26 de ani, iar tariful de concesiune ce va fi plătit de un autoturism pentru întreaga lungime a autostrăzii este preconizat a fi de 7 lei cu TVA inclus, supus indexării. Nivelul tarifului perceput este stabilit în funcţie de distanţa parcursă de vehicul.

Costul total de construcţie a tronsonului de autostradă, de 53 de kilometri, în baza ofertei câştigătoare este de aproximativ 1,8 miliarde euro, fără TVA, din care 198,5 milioane de euro (11%) acoperă lucrările de construcţie a Secţiunii 1 a autostrăzii, lucrările de reabilitare a DN1, realizarea proiectului tehnic pentru întreaga autostradă, organizarea proiectului, managementul proiectului şi costurile suportate de concesionar pentru realizarea investigaţiilor de teren pentru întreg traseul autostrăzii.

Pe Autostrada Comarnic-Braşov va fi implementat un sistem de taxare ‘semi-închis’, care va prevedea bariere pe întreg carosabilul la cele două capete ale autostrăzii, situate în zona Comarnic şi Râşnov, precum şi cabine de taxare la Sinaia-Buşteni şi Predeal. Tariful de concesiune va fi perceput odată ce întreaga autostradă va fi realizată şi va deveni operaţională.

Tarifele de concesiune vor fi introduse doar atunci când autostrada este deschisă traficului, iar valoarea nominală estimată a veniturilor ce vor fi obţinute din taxare şi din chirii pentru spaţiile de servicii va fi direct relaţionată traficului înregistrat pe autostradă, nivelului tarifului/osie, disponibilităţii autostrăzii, mixului de trafic etc. Nivelul tarifului de concesiune menţionat anterior poate fi modificat de autoritatea publică, în concordanţă cu nevoile comerciale şi macroeconomice.

Contractul pentru Comarnic – Braşov a fost câştigat de Asocierea Vinci, Vinci Construction Grands Projets SAS, Vinci Construction Terrassement SAS, Strabag AG, Strabag SE, Aktor SA, Aktor Concessions SA (consorţiul ViStrAda Nord).

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume va fi construit în China
Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume va fi construit în China
China a aprobat construcţia a ceea ce va fi cel mai mare baraj hidroenergetic din lume, demarând un proiect ambiţios la marginea de est a platoului tibetan ce ar putea afecta milioane de persoane......
Isaac Herzog, președintele Israelului, a cerut ca acordul privind ostaticii să fie încheiat indiferent de mijloace
Isaac Herzog, președintele Israelului, a cerut ca acordul privind ostaticii să fie încheiat indiferent de mijloace
Preşedintele israelian Isaac Herzog le-a cerut miercuri liderilor ţării să se încheie „prin toate mijloacele" un acord ...
Ducele de Luxemburg, Henri, va ceda puterea fiului său în octombrie 2025
Ducele de Luxemburg, Henri, va ceda puterea fiului său în octombrie 2025
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat ...
Producția Toyota a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv, în ciuda creșterii vânzărilor
Producția Toyota a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv, în ciuda creșterii vânzărilor
Producția globală a Toyota Motor a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv în noiembrie, deși vânzările sale la nivel ...