Rusia a atacat cu o rachetă balistică intercontinentală „fabrici şi o infrastructură critică” în Dnipro, oraş în centrul Ucrainei
Sistemele antiaeriene ucrainene au reuşit să doboare şase din cele şapte rachete de croazieră, dar nu au interceptat nici racheta balistică intercontinentală şi nici racheta Kinjal, două dintre cele mai sofisticate rachete din arsenalul rus, scrie Agerpres.
Potrivit forţelor aeriene ucrainene, rachetele care nu au fost doborâte nu au provocat daune „substanţiale”.
Anterior, autorităţile din regiunea Dnipropetrovsk, a cărei capitală este Dnipro, au raportat un atac masiv împotriva oblastului, în care s-au produs pagube la „o infrastructură industrială” din oraş.
Acest atac concentrat asupra Dnipro vine după ce SUA, Spania, Italia şi Grecia şi-au închis miercuri ambasadele la Kiev din cauza pericolului unui atac masiv rusesc împotriva teritoriului ucrainean.
Potrivit Reuters, care citează forţele aeriene ucrainene, este pentru prima dată când Rusia foloseşte o rachetă atât de puternică şi cu rază atât de lungă de acţiune în război. Atacul a fost lansat din regiunea Astrahan, din sudul Rusiei.
Agenţia de presă britanică aminteşte că rachetele balistice intercontinentale au o rază de acţiune de mii de kilometri şi pot transporta încărcătură nucleară, dar şi convenţională.