Rusia a blocat o declaraţie a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la Siria

Rusia a blocat sâmbătă o declaraţie a Consiliului de Securitate al ONU care avertiza cu privire la sângerosul asediu al trupele armatei siriene, sprijinite de gherilele Hezbollahului, asupra localităţii Al-Qusayr, relatează agenţia Reuters citând surse diplomatice.
Economica.net - Dum, 02 iun. 2013, 11:37
Rusia a blocat o declaraţie a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la Siria

Marea Britanie, care deţine preşedinţia Consiliului de Securitate, a propus un proiect de declaraţie în care se exprimă ‘preocuparea serioasă cu privire la situaţia de la Al-Qusayr şi la populaţia civilă afectată de luptele în defăşurare’.

Dar Rusia şi-a exercitat dreptul de veto, argumentând, potrivit unui diplomat a cărui identitate nu a fost precizată, că este ‘inoportun să se facă o astfel de referire în condiţiile în care Consiliul de Securitate nu a reacţionat nici atunci când oraşul Al-Qusayr a fost cucerit de opoziţie’.

Proiectul de declaraţie respins mai cerea celor două părţi implicate în conflict să facă tot posibilul pentru a evita victimele în rândul civililor şi guvernului sirian să-şi îndeplinească obligaţia de a proteja civilii. De asemenea, se solicita autorităţilor siriene să permită imediat un acces deplin şi neîngrădit organizaţiilor umanitare, inclusiv agenţiilor ONU, pentru a ajuta civilii blocaţi la Al-Qusayr.

Până în prezent, Rusia şi China au blocat toate proiectele de rezoluţie ale Consiliului de Securitate al ONU îndreptate împotriva preşedintelui Bashar al-Assad şi care ar fi deschis calea instituirii de sancţiuni şi a recurgerii la forţă.

Asaltul armatei siriene asupra oraşului Al-Qusayr a început pe data de 19 mai. Acesta este un punct strategic întrucât face legătura dintre capitala Damasc şi ţărmul Mării Mediterane.

Te-ar mai putea interesa și
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii va crește până la 6%, se menține cota unică
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii ...
Cota unică de impozitare ar urma să fie menţinută în următorii patru ani, pentru încurajarea mediului de afaceri, contribuţia la Pilonul 2 de pensii va creşte la 6%, iar în 2025 veniturile......
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a spus că nu există un calendar ...
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare și infrastructurilor de servicii”
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare ...
Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), instituție din cadrul Consiliului Concurenței, anunță ...
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Groenlanda nu este de vânzare, a declarat luni liderul acestei mari insule arctice, răspunzând comentariilor făcute de ...