Rusia a desfăşurat trupe suplimentare la frontiera ucraineană
Potrivit acestui oficial, citat de AFP sub rezerva anonimatului, Rusia încearcă, prin concentrarea de material militar şi de soldaţi la frontiera cu Ucraina, să ‘aducă un sprijin activ combatanţilor separatişti’ proruşi din estul ţării.
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, declara joi, la Londra, că cel puţin alte câteva mii de militari ruşi se află în prezent la frontiera de est a Ucrainei, acţiune calificată de şeful Alianţei ca fiind ‘un regretabil pas înapoi’.
Rusia s-a arătat vineri ‘surprinsă’ de acuzaţiile NATO, dând asigurări că este vorba doar de măsuri pentru protecţia frontierei decise în urmă cu mai multe săptămâni.