Rusia a devenit al doilea cel mai mare furnizor de petrol al Indiei

Rusia a devenit în mai al doilea mare furnizor de petrol al Indiei, retrogradând Arabia Saudită pe locul trei, dar fiind încă în urma Irakului, care rămâne numărul unu, arată datele din surse comerciale, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 14 iun. 2022, 18:07
Rusia a devenit al doilea cel mai mare furnizor de petrol al Indiei

În mai, rafinăriile din India au primit aproximativ 819.000 barili pe zi (bpd) de petrol rusesc, cel mai ridicat nivel nivel lunar de până acum, faţă de aproximativ 277.00 bpd în aprilie.

Sancţiunile occidentale impuse Rusiei în urma invadării Ucrainei au determinat mulţi importatori de petrol să taie legăturile comerciale cu Moscova, astfel încât preţurile spot pentru ţiţeiul rusesc au scăzut semnificativ.

Prin urmare, au profitat rafinăriile din India, care rar cumpără petrol rusesc din cauza costurilor ridicate de transport.

„Benzina dă tonul…dacă vrei să majorezi producţia de benzină şi combustibil de avion, atunci ai nevoie de petrol din Nigeria şi Angola. China a redus importurile de petrol din Angola, din cauza restricţiilor, astfel încât o parte din petrol ajunge în Europa şi o parte în India”, a apreciat Ehsan Ul Haq, analist la Refinitiv.

Acesta a explicat că, pe lângă disponibilitatea petrolului mai ieftin din Rusia, preţul mai ridicat al ţiţeiului din Orientul Mijlociu a determinat rafinăriile din India să cumpere petrol din Nigeria.

În mai, importurile de petrol ale Indiei au totalizat 4,98 milioane barili pe zi, cel mai ridicat nivel din decembrie 2020. Este un avans de 5,6% faţă de aprilie, şi de 19% faţă de mai 2021.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Florin Herbai, fondatorul Simultan, cel mai mare procesator de lapte cu capital integral românesc, este în negocieri pentru a-și vinde afacerea
Florin Herbai, fondatorul Simultan, cel mai mare procesator de lapte cu capital integral românesc, este în negocieri pentru ...
Antreprenorul Florin Herbai, cel care a fondat și conduce Simultan, cel mai mare jucător autohton pe piața laptelui, este în negocieri pentru a-și vinde business-ul principal unui investitor......
Mai multă marfă din Turcia în Europa. Exportatorii turci vor să aducă 600 de camioane/zi în portul Constanța
Mai multă marfă din Turcia în Europa. Exportatorii turci vor să aducă 600 de camioane/zi în portul Constanța
Exportatorii turci vor să-și treacă marfa prin portul Constanța, după întârzierile mari și cozi kilometrice la granița ...
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group, cel mai mare furnizor de soluții de muncă hibridă din lume, cu mărci precum Spaces și ...
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare și în anii următori
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare ...
Norvegia a exportat o cantitate record de gaze naturale anul trecut, iar volumele ar urma să rămână aproape de acest ...