Rusia a devenit al doilea cel mai mare furnizor de petrol al Indiei

14 06. 2022
IndianOil_Refinery

În mai, rafinăriile din India au primit aproximativ 819.000 barili pe zi (bpd) de petrol rusesc, cel mai ridicat nivel nivel lunar de până acum, faţă de aproximativ 277.00 bpd în aprilie.

Sancţiunile occidentale impuse Rusiei în urma invadării Ucrainei au determinat mulţi importatori de petrol să taie legăturile comerciale cu Moscova, astfel încât preţurile spot pentru ţiţeiul rusesc au scăzut semnificativ.

Prin urmare, au profitat rafinăriile din India, care rar cumpără petrol rusesc din cauza costurilor ridicate de transport.

„Benzina dă tonul…dacă vrei să majorezi producţia de benzină şi combustibil de avion, atunci ai nevoie de petrol din Nigeria şi Angola. China a redus importurile de petrol din Angola, din cauza restricţiilor, astfel încât o parte din petrol ajunge în Europa şi o parte în India”, a apreciat Ehsan Ul Haq, analist la Refinitiv.

Acesta a explicat că, pe lângă disponibilitatea petrolului mai ieftin din Rusia, preţul mai ridicat al ţiţeiului din Orientul Mijlociu a determinat rafinăriile din India să cumpere petrol din Nigeria.

În mai, importurile de petrol ale Indiei au totalizat 4,98 milioane barili pe zi, cel mai ridicat nivel din decembrie 2020. Este un avans de 5,6% faţă de aprilie, şi de 19% faţă de mai 2021.

Sursa foto: Wikipedia