Rusia a propus amânarea pentru toamnă a negocierilor cu privire la Transnistria
Reprezentantul Rusiei la negocieri, Serghei Gubarev, ambasador cu misiuni speciale în cadrul MAE rus, a explicat această solicitare de amânare prin necesitatea de a pregăti mai bine ordinea de zi a întâlnirii şi pentru a permite părţilor să mai lucreze la agendă, a relatat miercuri agenţia de presă ITAR-TASS.
‘Am scris o scrisoare corespunzătoare în care am propus amânarea rundei de consultări pentru luna septembrie’, a specificat diplomatul rus, indicând că Tiraspolul a fost de acord cu această iniţiativă.
Reprezentantul special al OSCE, Radojko Bogojevic, propusese mai devreme amânarea rundei de consultări pentru 17-18 iulie.
Partea rusă nu vede nicio necesitate în desfăşurarea unor ‘negocieri de dragul negocierilor’. ‘Am trecut de această etapă’, a remarcat Gubarev, constatând că la precedenta rundă, care s-a încheiat la 6 iunie, părţile au revenit într-un anumit sens la etapa iniţială a procesului de negocieri, când se emit obiecţii.
‘Problema rezidă nu în frecvenţa întâlnirilor, ci în eficienţa lor’, a mai spus el, estimând că şi runda din iulie ar fi condus la rezultate nule sau aproape nule. ‘Aceasta discreditează şi devalorizează procesul de negocieri’, a opinat diplomatul rus.