Rusia a semnat un acord pentru construirea primei centrale nucleare din Egipt

Egiptul şi Rusia au semnat joi un acord pentru construirea primei centrale nucleare din Egipt, urmând ca Rusia să acorde Egiptului un împrumut care să acopere costurile lucrărilor de construcţie, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Economica.net - J, 19 nov. 2015, 18:30
Rusia a semnat un acord pentru construirea primei centrale nucleare din Egipt

Un purtător de cuvânt al grupului rus de stat Rosatom a precizat că aceasta va fi construită la Dabaa, nordul Egiptului, lucrările fiind prognozate să se finalizeze în 2022.

‘Prin semnarea acestui acord am făcut primul pas spre îndeplinirea visului Egiptului privind utilizarea energiei nucleare în scopuri paşnice’, a declarat preşedintele egiptean Abdel-Fattah al-Sissi cu ocazia ceremoniei de semnare a acordului. Abdel-Fattah al-Sissi a adăugat că proiectul prevede construirea unei centrale de generaţia a treia cu patru reactoare cu o putere de 1.200 de MW fiecare. Deocamdată nu este clar care este valoarea acordului, dar Abdel-Fattah al-Sissi a precizat că împrumutul acordat de Rusia va fi rambursat în decurs de 35 de ani.

Egiptul intenţiona să construiască o centrală nucleară la Dabaa încă din anii 1980, însă autorităţile de la Cairo au îngheţat acest proiect după dezastrul din 1986 de la centrala nucleară de la Cernobâl.

Anterior, Rusia a fost implicată şi în construcţia primei centrale nucleare din Iran, în apropiere de oraşul Bushehr din sud-vestul Iranului. Rusia a transferat controlul operaţional la această centrală în 2013 iar anul trecut a semnat un acord pentru construirea a două noi reactoare la aceeaşi centrală.

Te-ar mai putea interesa și
Livrările zilnice ale Gazprom spre Europa au crescut cu 10,3% în mai
Livrările zilnice ale Gazprom spre Europa au crescut cu 10,3% în mai
Livrările zilnice de gaze spre Europa, via conducta TurkStream, ale grupului energetic rusesc Gazprom au crescut, în medie, cu 10,3% în luna mai comparativ cu luna aprilie, arată calculate......
Măsuri urgente pentru reducerea cheltuielilor – Ce a spus Bolojan şi ce discută partidele
Măsuri urgente pentru reducerea cheltuielilor – Ce a spus Bolojan şi ce discută partidele
Ilie Bolojan a anunţat la finalul ședinței PNL că liberalii vor intra la guvernare şi că vor susţine reducerea cheltuielilor ...
Vârsta medie a mașinilor a depășit 12 ani, aproape jumătate dintre participanții la un studiu conduc mașini de peste 10 ani
Vârsta medie a mașinilor a depășit 12 ani, aproape jumătate dintre participanții la un studiu conduc mașini de peste ...
Vârsta medie a vehiculelor a atins sau depăşit 12 ani, iar aproape jumătate dintre respondenţi (48%) conduc maşini ...
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni: temperaturi de peste 30 de grade – prognoză oficială ANM
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni: temperaturi de peste 30 de grade – prognoză oficială ANM
Vremea va deveni călduroasă de la o zi la alta, în întreaga ţară, pe parcursul următoarelor două săptămâni (2 ...