Rusia a vândut în Turcia peste 160.000 de tone de cărbune extras din teritoriile pe care le-a ocupat în Ucraina

Peste 160.000 de tone de cărbune, cu o valoare de cel puţin 14,3 milioane de dolari, care a fost extras în teritoriile ucrainene anexate de Rusia, a fost exportat în Turcia, ţară membră NATO, pe parcursul acestui an, potrivit unor date vamale ruseşti analizate de Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 19 sept. 2023, 16:52
Rusia a vândut în Turcia peste 160.000 de tone de cărbune extras din teritoriile pe care le-a ocupat în Ucraina

Conform acestor date, în perioada februarie-iulie 2023, aproximativ 160.400 de tone de cărbune din regiunile Doneţk şi Luhansk au ajuns în Turcia. Trei producători de pe listă au confirmat pentru Reuters că au livrat cărbune provenit din cele două regiuni spre Turcia în perioada menţionată.

Spre deosebire de SUA şi Uniunea Europeană, Turcia nu a restricţionat schimburile comerciale cu Rusia sau cu acele teritorii ale Ucrainei controlate de Moscova. Autorităţile de la Washington au avertizat companiile să nu ajute Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi nici să nu ocolească sancţiunile.

Datele provenite de la un furnizor de date comerciale, analizate de Reuters, arată că în perioada februarie-iulie 2023 cărbune provenit de la cel puţin 10 producători a ajuns în Turcia. Această ţară membră NATO a devenit de departe cea mai mare destinaţie de export pentru cărbune din teritoriile ucrainene anexate de Rusia a fost vândut în Turcia, în condiţiile în care aici au ajuns 95% din livrări în perioada februarie-iulie 2023.

Turcia, un mare consumator şi importator de cărbune, merge împotriva tendinţei mondiale prin creşterea ponderii cărbunelui în producţia de electricitate. În primul semestru al acestui an, Turcia a produs 31,5 milioane megawaţi oră de electricitate din cărbune, în creştere cu un sfert comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele oficiale.

Vânzătorii de cărbune sunt companii înregistrate în Rusia şi în teritoriile ucrainene anexate de Rusia, potrivit registrului companiilor ruseşti Spark. De cealaltă parte, cumpărătorii sunt companii înregistrate în Hong Kong, Emiratele Arabe Unite şi jurisdicţii offshore precum Belize şi Insulele Virgine Britanice, arată datele vamale. Pe listă nu se regăsească companii turceşti.

Chiar dacă datele comerciale nu oferă o imagine completă a modului cum a fost exportat cărbunele, ele arată totuşi că o parte din cărbune a ajuns în Turcia via portul rusesc Rostov precum şi prin portul rusesc de la Marea Neagră Novorossiisk, care au ambele conexiuni feroviare cu Doneţk şi Luhansk.

Sancţiunile americane impuse la data de 21 februarie 2022, cu trei zile înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, interzic importurile sau exporturile din aşa-numitele republici Doneţk şi Luhansk. Două zile mai târziu, Uniunea Europeană a anunţat un set de măsuri precum o interdicţie a importurilor de bunuri din cele două regiuni. Turcia nu aplica restricţii similare dar a spus în repetate rânduri că recunoaşte integritatea teritorială a Ucrainei. De asemenea, autorităţile de la Ankara au jucat un rol crucial de mediere a unui acord, acum expirat, între Rusia şi Ucraina care a permis acesteia din urmă să exporte cereale via porturile sale de la Marea Neagră.

Te-ar mai putea interesa și
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit Legii 317/2024 adoptată de Parlamentul României și promulgată de......
Gazprom anunţă creşterea producţiei în 2024, pe fondul majorării vânzărilor către China
Gazprom anunţă creşterea producţiei în 2024, pe fondul majorării vânzărilor către China
Producţia de gaze naturale a Gazprom ar urma să crească anul acesta cu 61 miliarde metri cubi (bcm), la aproximativ 416 ...
Criză Germania – Președintele Steinmeier dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie
Criză Germania – Președintele Steinmeier dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat vineri dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile ...
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. Cea mai mare comandă – 5.800 de lei
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. ...
Supermarketul online Sezamo a vândut în intervalul 21-26 decembrie cu 15% în plus per coș față de săptămâna anterioară, ...