Rusia acuză Marea Britanie că încearcă să-şi impună politicile faţă de Moscova asupra UE şi SUA

Economica.net
21 08. 2018
serghei_lavrov_08327000_57549900

Lavrov a răspuns la o iniţiativă a ministrului britanic de externe Jeremy Hunt, care ar urma să declare în faţa unei audienţe la Washington, în cursul zilei de marţi, că Londra doreşte ca Uniunea Europeană, pe care o va părăsi anul viitor, să-şi mărească sancţiunile asupra Moscovei.

Marea Britanie, UE şi Statele Unite dau vina pe Rusia pentru un atac cu agent neurotoxic împotriva unui fost agent dublu rus la Salisbury, în sudul Angliei, la începutul acestui an. Kremlinul neagă implicarea.

„Colegii noştri britanici au păreri prea bune despre ei înşişi”, a declarat Lavrov, exprimându-se în staţiunea Soci de la Marea Neagră după discuţii cu omologul său sârb.

„O ţară care părăseşte Uniunea Europeană în cadrul Brexit-ului încearcă să-şi dicteze politica externă chiar asupra Uniunii Europene. Şi acum, după cum se dovedeşte, Londra vrea să-şi dicteze politica externă faţă de Rusia la Washington”, a adăugat el.

Lavrov a mai spus că Moscova s-a oferit de multe ori să discute cu Marea Britanie problemele care afectează legăturile bilaterale, dar a fost întotdeauna respinsă „cu un aer de superioritate”.

Cu toate acestea, oferta Rusiei de a purta discuţii a rămas valabilă, a adăugat el.