Rusia acuză NATO că încurajează operaţiunea militară a Kievului în sud-estul Ucrainei

Economica.net
02 06. 2014
nato_flag_in_the_wind_32222800_25294900_30337800_67826200

‘NATO acordă asistenţă tehnică Kievului pe care îl consideră ‘un partener pentru pace’. Acest comportament al Alianţei încurajează autorităţile ucrainene să continue operaţiunea lor militară. Prin urmare, ar trebui ca NATO să-şi asume în parte responsabilitatea pentru escaladarea tensiunilor şi eşecul procesului politic’, a afirmat ambasadorul rus Aleksandr Gruşko, la încheierea reuniunii Consiliului Rusia-NATO, desfăşurată la Bruxelles, după cum relatează RIA Novosti.

În acelaşi timp, Aleksandr Gruşko a indicat că, în timpul reuniunii de luni de la Bruxelles, Rusia a insistat ca NATO să convingă Kievul să înceteze imediat operaţiunea sa în estul Ucrainei şi să înceapă să pună în aplicare înţelegerile de la Geneva şi foaia de parcurs a OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa).

Autorităţile ucrainene duc de la mijlocul lunii aprilie o amplă ‘operaţiune antiteroristă’ împotriva insurgenţilor proruşi înarmaţi din sud-estul Ucrainei. Operaţiunea a fost suspendată la 25 mai, ziua alegerilor prezidenţiale în Ucraina, pentru a fi reluată imediat după scrutin.

Cel puţin cinci persoane au fost ucise luni în urma unui raid al aviaţiei ucrainene asupra sediului administraţiei regionale din Lugansk (est). Surse din rândul insurgenţilor au declarat pentru RIA Novosti şi Interfax că în interiorul clădirii sunt ‘numeroşi morţi şi răniţi’.

Rusia a fost acuzată de NATO şi de Kiev că acordă ajutor forţelor separatiste din sud-estul Ucrainei şi că le furnizează acestora arme şi combatanţi.