Rusia amenință că ar putea renunța la acordul care permite exporturile de cereale prin Marea Neagră

13 10. 2022
Acord Rusia Ucraina tranzit cereale Marea Neagra

Acordul, negociat de ONU şi de Turcia în iulie, a deschis calea Ucrainei pentru a-şi relua exporturile de cereale prin porturile sale de la Marea Neagră, care fuseseră închise de la începerea invaziei ruse în această ţară. Moscova a obţinut garanţii pentru propriile sale exporturi de cereale şi îngrăşăminte.

Acordul a permis să se evite o criză alimentară mondială: Rusia şi Ucraina sunt două dintre cele mai mari exportatoare de cereale din lume, iar Rusia este primul exportator de îngrăşăminte. Dar Moscova s-a plâns în mai multe rânduri de modul în care acordul este implementat, argumentând că întâmpină în continuare dificultăţi în a-şi vinde îngrăşămintele şi alimentele.

Într-un interviu acordat Reuters, Ghennadi Gatilov, ambasador al Rusiei pe lângă Naţiunile Unite la Geneva, a declarat că Moscova a transmis miercuri o scrisoare secretarului general al ONU, Antonio Guterres, conţinând o listă de plângeri. Responsabili ai ONU urmează să se deplaseze duminică la Moscova pentru a discuta despre reînnoirea acordului.

„Dacă vedem că nimic nu se întâmplă de partea rusă a acordului – exporturi de cereale şi de îngrăşăminte ruseşti – atunci, vă rugăm să ne scuzaţi, va trebui să-l privim într-un mod diferit”, a declarat diplomatul rus.

El a refuzat să pună la dispoziţia Reuters o copie a scrisorii respective. Un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite nu a răspuns unei solicitări a agenţiei de presă britanice de a comenta acest demers.

Când a fost întrebat dacă Rusia ar putea refuza să susţină reînnoirea acordului cu privire la exportul de cereale din cauza acestor îngrijorări, Gatilov a răspuns: „Există o posibilitate… Nu suntem împotriva livrărilor de cereale, dar acest acord ar trebui să fie pus în aplicare egal, corect şi echitabil de toate părţile”.

Gatilov, un diplomat de carieră care a fost ministru adjunct de externe înainte de a-şi prelua postul la Geneva, a declarat că el vede estompându-se perspectivele unei reglementări negociate a războiului care durează deja de opt luni în Ucraina. El a citat ceea ce a numit „acte teroriste”, ca de pildă explozia de pe podul Kerci, care leagă Crimeea – anexată de Moscova în 2014 – de teritoriul rus.

„Toate acestea fac mai dificilă căutarea unei soluţii politice”, a afirmat el.

Washingtonul a declarat că Rusia prin pretenţiile sale pentru a fi deschisă convorbirilor asupra viitorului războiului este „nesinceră”, în timp ce continuă să lovească oraşele ucrainene.

Întrebat de perspectiva unei întâlniri între preşedintele Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden, Gatilov a declarat că nu este fezabilă, ţinând seama de nivelul susţinerii militare americane pentru Ucraina. „Aceasta face din SUA o parte a conflictului”, a declarat ambasadorul rus, citat de Reuters.